Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, avertizează dur conducerile de la Aeroportul Otopeni și Metrorex: „Clientelismul trebuie să ia sfârșit!”
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, astăzi, cu prilejul deschiderii Pistei 2 a Aeroportului Otopeni din Capitală, că sarcina noului management al aeroportului este să facă un buget echilibrat pentru anul în curs, argumentând că nu pot fi acordate bonusuri într-un an cu pierderi. „Nu putem să avem într-un an în care avem pierderi și în care nu suntem la normal, spre exemplu, bonusuri. De asemenea, nu putem să cumpărăm nu știu câte, zeci-sute de ultimul model de telefon care costă 1500 de euro și pe care să-l distribuim la toți prietenii și toată clientela”, a afirmat ministrul. În plus, ministrul a precizat că nu este mulțumit nici de managementul de la Metrorex.
Cătălin Drulă s-a arătat nemulțumit de faptul că, într-un an în care aeroportul a avut pierderi considerabile ca urmare a pandemiei de coronavirus, nu au fost luate și măsuri de ajustare a cheltuielilor.
„Toată lumea a strâns cureaua undeva în România, s-a trecut la program de 4 zile din 5, în unele locuri s-a mers în șomaj tehnic sau unii oameni chiar și-au pierdut locul de muncă. La Aeroport nu s-au făcut aceste măsuri de ajustare, chiar s-au dat prime discreționare, de milioane de lei anul tercut. Sarcina noului managemnt este să facă pentru anul aceste un buget echilibrat”, a arătat Drulă, subliniind că Aeroprotul Otopeni nu este „un sac fără fund”.
„Aici nu este un loc unde e bine, când avem un prieten sau prietenă, să-l plasăm și să vină”, a avertizat ministrul, afrimând că nu va mai tolera această situație.
Ministrul nu a uitat nici de situația de la Metrorex, precizând că aici s-a observat „o situație de clientelism, de salarii bune” și că sunt foarte mulți angajați „pe lângă”, în afara celor care lucrează efectiv: „Nu sunt mulțumit de managementul actual de la Metrorex, ba chiar pare cumva că sunt în buzunarul de la piept al domnului Rădoi, acest veșnic lider de sindicat, șef de cartel, și vom lua măsuri și acolo în perioada imediat următoare”.