Clotilde Armand vrea transparență totală: „Toate contractele încheiate de Primăria Sectorului 1 vor fi publice pe site-ul instituției!”
Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, nu mai acceptă jumătăți de măsură la instituția pe care o conduce. Transparența devine o prioritate absolută pentru noul edil al Sectorului 1.
„Toate contractele încheiate de Primăria Sectorului 1 vor fi publice pe site-ul instituției
Vom publica pe site-ul primăriei toate contractele de achiziții publice pentru că transparența trebuie să devină regulă, în semn de respect față de comunitatea locală. Deși există o hotărâre de Consiliu aprobată încă din anul 2015 care obliga Primăria să facă publice contractele de achiziții, vechea administrație nu a respectat această prevedere, iar cele mai multe contracte au fost ținute la secret.
Cetățenii Sectorului 1 vor putea urmări în timp real modul în care se cheltuie banul public. Toți funcționarii publici ai Primăriei care vor ascunde anumite contracte sau vor încerca să oprească procesul transparenței vor plăti cu funcția. Și spun asta pentru că deja s-au găsit vreo câțiva pretendenți.
Documentele sunt publicate pe site-ul instituției la rubrica Transparență: https://www.primariasector1.ro/td-aparatul-de… cu următoarele informații:
– Data încheierii contractului administrativ și a actelor adiționale aferente acestuia;
– Durata contractului administrativ și a actelor adiționale aferente acestuia;
– Valoarea contractului și a actelor adiționale aferente acestuia;
– Obiectul contractului administrativ”, a precizat, pe pagina sa de Facebook, primarul sectorului 1, Clotilde Armand.