Anunțul așteptat al Ursulei von der Leyen: Cantități duble de vaccinuri anti-COVID în luna aprilie!
Veste bună din partea Comisiei Europene în ceea ce privește campania de imunizare împotriva coronavirusului. Ursula von der Leyen a anunțat, luni, că se așteaptă ca livrările de vaccinuri să crească semnificativ începând din aprilie. Șefa Comisiei Europene estimează că, până la finalul lunii iunie, blocul comunitar va primi 300 de milioane de doze.
”Din aprilie încolo, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor, aceasta şi pentru că noi vaccinuri urmează să fie aprobate”, a declarat Von der Leyen ediţiilor de luni ale cotidianelor locale Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten.
Şefa executivului european a vorbit despre ”o medie de circa 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, un total de 300 de milioane până la sfârşitul lui iunie”.
Din cei aproape cinci milioane de oameni vaccinaţi, puţin sub jumătate au primit deja a doua doză, potrivit hotnews.
Până în prezent, Uniunea Europeană a aprobat seruri de la trei producători – Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. Joi, Agenția Europeană a Medicamentului ar putea aproba si vaccinul producătorului american Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză.