Pe 15 martie începe competiția de schi alpin Poiana Brașov SES CUP 2021
Cea de-a doua competiție de mare anvergură din acest an din Poiana Brașov, SES CUP 2021, cu 4 zile de concurs, va avea loc în perioada 15-18 martie. Concursul va alinia la start un număr de aproximativ 80 de sportivi, număr diminuat de condițiile impuse de pandemie. La Poiana Brașov SES CUP vor participa țări precum: Liban, Lituania, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Ungaria si România.
Poiana Brasov SES Cup a fost atribuită Asociației de Turism Poiana Brașov de către Federația Internațională de Schi datorită capacităților sale organizatorice, precum și infrastructurii competiționale de un înalt nivel pe care organizația a reușit să o pună la dispoziție în ultimele sezoane.
Ștefan Țînț, promotorul principal al evenimentului, subliniază: „Suntem mulțumiți să fi putut organiza și anul acesta Poiana Brașov SES CUP, având experiența ultimilor trei ani, cu două competiții internaționale: FIS Children Trophy și Poiana Brașov SES CUP. În luna februarie 2021, un an special din cauza pandemiei de COVID-19, am reușit cu succes realizarea cursei FIS Children Trophy. Astfel, în prezent, putem organiza cu profesionalism și în siguranță, în perioada 15-18 martie această competiție, așa cum am organizat cursele similare din anii anteriori. Aceste evenimente sportive de iarnă reprezintă pentru noi confirmarea faptului că schiul alpin din țara noastră are o nouă șansă în context internațional, prin creșterea interesului și a suportului pentru schi. Am ocazia acum să mulțumesc în mod special sponsorilor care au încredere în valoarea sportivilor noștri și își doresc ca aceștia să fie promovați pe plan international”.
La rândul său, Dan Ghiță, Președintele Comitetului de Organizare FIS Children Trophy și FIS SES Cup declară: „Este o perioadă dificilă din cauza pandemiei și, mai nou, a acesui val trei de infectare cu SarsCov 2, dar asta nu ne împiedică să muncim pentru a organiza așa cum trebuie cea de-a doua ediție a SES CUP în România, în Poiana Brașov. În ceea ce privește organizarea competițiilor, provocări au fost destule începând cu primăvara care a dat buzna în iarna noastră și ne-a topit o parte din zăpadă și până la măsurile extreme de siguranță pe care trebuie să le luăm. Dar totul este bine câd se termină cu bine: iarna a revenit, colegii de la Amenajare Pârtii Comprest au muncit pe brânci pentru a avea condiții excelente pentru competiție, ne-am aprovizionat cu măști și teste rapide Covid și suntem gata de acțiune. Duminică, pe 14 martie, pârtia SubTeleferic intră în conservare, iar de luni facem competiția SES cup 2021 Poiana Brașov România”.
Organizarea acestor concursuri internaţionale, acreditate de FIS, reprezintă o confirmare a faptului că Poiana Braşov poate găzdui competiţii de anvergură în viitor, care se datorează în primul rând investiţiilor semnificative făcute în modernizarea domeniului schiabil. În 2011–2012 staţiunea a beneficiat de un program guvernamental de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a domeniului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 33 de milioane de euro. De altfel, preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii din Poiana Braşov a continuat si în 2018 prin deschiderea unei parcări multietajate în Poiana Mică – investiţie cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei.
Totodată, în luna februarie a acestui an, primarul Allen Coliban a anunțat că are în plan extinderea capacității domeniului schiabil de la 4.300 la 6.200 schiori pe zi, creșterea suprafeței schiabile de la 75 hectare, la 100 hectare (+33%), creșterea lungimii cumulate a pârtiilor de la 20 km la 30 km (+50%), construirea a două noi telescaune fixe de 4 locuri, construirea unei gondole de 10 locuri, cu o capacitate de 2.400 de persoane/oră, două parcări cu un total de 600 de locuri în zona stației Cheișoara, acoperirea întregului domeniu schiabil existent cu instalații de produs zăpadă artificială și noi instalații de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic.
Cele doua competiții au fost finanțate de sponsori din sectorul privat: Mastercard Sponsor Oficial, TOTAL, BCR-ERSTE, Ana Hotels, ALTEX, Teleferic Grand Hotel, Alpin Restort Hotel, Husqvarna, Stoica&Asociații, Paste Băneasa, Omniasig Vienna Insurance Goup, Electroprecizia Holding și Hotel Escalade. Pentru organizarea FIS Children Trophy și Poiana Brașov SES Cup, în ultimii patru ani, s-au strâns sponsorizări în valoare totală de 388.000 de euro. „Dacă la prima ediție am reușit să atragem 50.000 de euro, iată că anul acesta, suma colectată se ridică la cca. 110.000 de euro. Nu am fi reușit să aducem aceste competiții de mare anvergură în România fără ajutorul sponsorilor noștri. Asociația de Turism Poiana Brașov este o asociație non-profit, iar banii pe care îi primim îi investim în promovarea acestor evenimente și a stațiunii noastre”, a mai spus Ștefan Țînț.
„România are un potențial turistic extraordinar, care abia așteaptă să fie fructificat, astfel că ne bucurăm să sprijinim organizarea celor două competiții în domeniul schiului și, prin urmare, să contribuim la dezvoltarea industriei locale a sporturilor de iarnă. Demersul reprezintă o completare firească, în plan local, a parteneriatului tradițional cu Hahnenkamm Kitzbühel Race, una dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale dedicate acestui sector”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.
Comitetul de organizare (CO) va asigura teste rapide de COVID – 19, pentru concurenții la FIS SES CUP și va pune la dispoziția acestora măști de protecție FFP2, pe întreaga durată a defășurării curselor.
Despre Mastercard
Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.