Premierul Cîțu îl somează pe ministrul Voiculescu: „Ministerul Sănătății să vină cu soluții pentru creșterea numărului paturilor de la ATI la 1600!”

Premierul Florin Cîțu a declarat marți că există rersurse necesare pentru creșterea numărului de paturi la ATI, în condițiile în care România a intrat în valul al treilea al pandemiei. Prim-ministrul spune că de la începutul anului numărul de paturi a scăzut, în acest moment România având 1.408 locuri la ATI pentru pacienții COVID-19.

„Am fost la întâlnirea CNCCI duminică, iar informațiile nu au fost foarte bune. Numărul de paturi din ATI a scăzut de la începutul acestui an. Am spus clar că nu vreau să văd acest lucru, dar unii manageri de spitale au decis că trebuie să le reducă. De aceea am decis să creștem la 1.600 numărul de paturi ATI în perioada următoare. Nu lipsesc resursele. Sunt resurse necesare pentru a crește numărul de paturi. Ministerul Sănătății să vină cu soluții, să crească numărul la 1.600. ieri știu că au avut o întâlnire, încă nu am avut o discuție cu ministrul Sănătății, dar am cerut inspecției să meargă în fiecare spital și să vadă situația reală. Acum sunt 1.408 paturi.”, a declarat premierul.

Florin Cîțu spune că România a intrat în valul al treilea al pandemiei și că menținerea economiei deschisă depinde „de noi”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.