Florin Cîțu cere fermitate în combaterea pandemiei. Premierul îi bagă în ședință pe prefecți și primari!

Premierul Florin Cîțu a susținut, luni dimineață, o conferință de presă, în cadrul căreia a precizat că oamenii nu mai respectă regulile din pandemie și a reamintit că „nimeni nu este mai presus de lege”.

„Am văzut şi eu ca dumnevoastră imaginile din week-endul trecut în cluburi şi în staţiunile montane şi vreau să vă spun că sunt foarte supărat să văd există o minoritate dintre concetăţenii noştri care încă nu vrea să respecte regulile în vigoare.

Am decis ca astăzi, la ora 13, să am o întâlnire cu primarul general şi primarii de sectoare să vorbim despre situaţia din Bucureşti. La ora 16 o să am o discuţie cu toţi prefecţii, iar mâine o să am o discuție cu Asociația Consiliilor Judeţene şi cu Asociaţia Municipiilor din România. E momentul ca soluţiile să vină de la autorităţile locale”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul Cîțu a explicat că nerespectarea regulilor nu e o chestiune generală, ci e vorba despre o minoritate care se crede mai presus de lege și că se vor găsi soluții noi pentru ca toată lumea să respecte regulile impuse.

„Mă aştept ca pe lângă discuţiile pe care le avem despre buget, de fiecare dată să susţinem aceste localităţi, să vină cu soluţii pentru situaţia dificilă în care se află România.

Anul trecut, v-am cerut încredere că vom trece prin situația dificilă și vom salva economia, dar am făcut-o împreună. O să facem asta şi asta. E vorba despre o minoritate fiindcă nu toate restaurantele şi nu toate cluburile nu respectă regulile. Sunt doar câteva. Acolo unde nu se respectă lege, voi fi intransigent. Nimeni nu e mai presus de lege.

Din păcate, avem şi parlamentari, politicieni care îndeamnă și instigă la nerespectarea legii. E o problemă morală pentru aceşti oameni. Sunt parlamentari. Nu am o problemă cu protestele. Sunt liberal. Protestele sunt ok. Sunt oameni care mă înjură. Să o facă respectând legea. Să poarte mască! E tot ceea ce le cer”, a mai spus Cîțu.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.