PNL Sector 1, o nouă promisiune onorată. Transparența și nevoile cetățenilor, prioritare pentru consilierii liberali din sectorul 1!
Consilierii locali ai Partidului Național Liberal în Sectorul 1 continuă lupta pentru o administrație locală transparentă și performantă, capabilă să rezolve problemele oamenilor.
“PNL Sector 1 își ține promisiunile. Transparența și nevoile cetățenilor sunt pe primul loc, iar colegii mei din Consiliul Local își fac treaba foarte bine. In sedinta CL de astăzi au fost aprobate un proiect și un amendament, ambele importante pentru sector:
HCL care prevede publicarea tuturor contractelor de achiziție publică încheiate de Primăria Sectorului 1, indiferent de suma lor, inclusiv de compania de investiții, Administrația Domeniului Public și toate celelalte entități subordonate Consiliului Local sau din cadrul aparatului primarului. A fost un proiect propus de consilierii PNL în 25 februarie, amânat atunci din motive procedurale si aprobat astăzi.
Elevii de la George Enescu vor putea derula cursuri în sediul ADP din Poligrafiei nr.4. Astfel, copiii vor avea un nou spațiu pentru studiu individual, fără să mai fie nevoiți să stea în 3 schimburi. Consilierii PNL au depus acest amendament depus la proiectul pentru înființarea scolii regale, amendament prin care răspundem nevoilor imediate si venim cu o soluție pentru Liceul de muzică George Enescu, unde se studiază în 4-5 schimburi”, a precizat, pe pagina de Facebook, liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja.