Băsescu, după noile acuzații că și-ar fi turnat colegii la Securitate: „Nu urmăresc o dezbatere publică, ci o clarificare în instanță!”

Fostul președinte, Traian Băsescu, a reacționat, la Realitatea Plus, după ce în spațiul public au apărut noi documente care sugerează că și-ar fi turnat la Securitate foști colegi de la Academia Navală. Băsescu a afirmat că preferă să urmeze calea legală și dorește să se lămurească dacă documentele au sau nu o bază reală.

Replica a venit după ce Grupul de Investigații Politice a publicat un document din care rezultă că Băsescu și-ar fi pârât un coleg că a vândut un ceas și două perechi de butoni, obiecte primite de la un cetățean străin.

„Studentul Daraban Constantin a adus în cămin un ceas și 2 perechi de butoni străini. Butonii i-a vândut cu 60 lei perechea la doi colegi, unul dintre aceștia fiind Filimon. (…) Obiectele de mai sus au fost aduse de prietenul studentului Daraban Constantin, și care ar fi (din cele povestite de Daraban), reprezentant oficial în Europa al unei firme pakistaneze.”, arată textul notei informative dactilografiate, prezentată de Grupul de Investigații Politice.

În replică, Traian Băsescu a precizat, în direct la „Realitatea Plus”, că-i este greu să se pronunțe asupra unor evenimente care au avut loc cu aproape 50 de ani în urmă.

„Documentul pe care-l văd pe site-ul CNSAS este bătut la mașina de scris, de către ofițeri ai Securității, ai contrainformațiilor, nu știu exact de către cine. Este vorba de ceva ce s-ar fi putut petrece în urmă cu 49 de ani, mi-e foarte greu să dau un răspuns până nu văd documentele. Nu urmăresc o dezbatere publică, ci o clarificare în instanță. Mi-e greu să-mi aduc aminte, vreu să văd documentul scris de mine. Dar spuneți-mi ce este ilegal, dacă s-a întâmplat? Problema este dacă am mințit sau nu. Iar în al doilea rând, vreau să văd dacă eu am făcut aceste afirmații, dacă există un document scris de mine”, a precizat fostul șef al statului.

Secţia de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 5 noiembrie 2021 începerea judecării recursului formulat de Traian Băsescu în dosarul în care fostul preşedinte a fost declarat în primă instanţă colaborator al Securităţii, sub numele de „Petrov”, transmite Agerpres.

Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină, iar urmarea uneia dintre notele informative acest n-a primit aviz să se îmbarce pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al Securităţii.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.