Deputatul PNL, Sebastian Burduja, predă lecția transparenței totale: „Îmi doresc să recâștigăm încrederea în cea mai importantă instituție a democrației-Parlamentul!”
De peste 30 de ani ne dorim o clasă politică reformată, la tineri bine pregătiți, cu viziune, soluții și putere de muncă care să facă diferența, pentru fiecare dintre noi, în Parlamentul României. Tocmai din acest motiv votul din 6 decembrie a fost unul extrem de important.
Deputatul PNL, Sebastian Burduja, este unul dintre tinerii deputați liberali care prin pregătirea, viziunea și dăruirea lor pot schimba, radical, fața unui Parlament compromis și pot pune umărul la modernizarea României.
Decizia lui Sebastian Burduja de a informa cetățenii în privința planurilor/proiectelor pe care le va iniția în Parlament este salutară și reprezintă, până la urmă, o dovadă de transparență și respect față de alegători. Un demers care ar trebui urmat de cât mai mulți aleși, fie ei parlamentari, primari sau președinți de Consilii Județene.
Tânărul deputat liberal este unul dintre puțini aleși care a decis să își facă public, lunar, raportul de activitate din Parlament!
„Transparență deplină. Vă prezint raportul meu de activitate în Parlament, pentru a doua lună: 4 martie – 4 aprilie. Articolul 12 din statutul parlamentarilor prevede (la punctul 1) că deputații și senatorii trebuie să dea dovadă de transparență în activitatea parlamentară. Dincolo de statut, fac acest raport lunar pentru că dumneavoastră, cei datorită cărora sunt astăzi deputat, aveți dreptul să știți cum arată activitatea mea în Parlament.