Blaga: Mă voi înțelege foarte bine cu Alina Gorghiu!
Co-președintele Partidului Național Liberal (PNL), Vasile Blaga, a declarat vineri, la Galați, că a demonstrat că nu este misoginul de serviciu în politica românească, răspunzând astfel unei întrebări legate de colaborarea pe care o va avea cu celălalt co-președinte proaspăt ales, Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.
„Eu m-aș fi înțeles cu oricine era ales în fruntea PNL. Vă garantez că mă voi înțelege foarte bine cu o doamnă. Contrar a ceea ce se spunea într-un timp despre mine, iată că am demonstrat că nu sunt misoginul de serviciu în politica românească. Dimpotrivă, dacă vă uitați în actualul Birou Permanent al fostului PDL, peste 40% sunt doamne, iar PDL-ul vechi are șase șefe de organizații județene. Deci, nici pe departe n-am nicio rezervă să colaborez foarte bine cu Alina Gorghiu„, a spus Blaga.
Blaga a precizat că împreună cu Alina Gorghiu va desăvârși procesul de unificare al PNL și a combătut zvonurile potrivit cărora Alina Gorghiu a câștigat șefia PNL pentru că este mai ușor de manipulat de către el. „Nu am pornit niciodată cu astfel de gânduri nici în interiorul PD, nici al PDL, cu atât mai puțin acum când împreună cu doamna Gorghiu trebuie să facem procesul de desăvârșire a unificării marelui PNL. Nu se pun astfel lucrurile, dimpotrivă, și eu și domnul Klaus Iohannis și acum Alina trebuie să uităm tot ce a fost înainte între cele două partide că au fost ani mulți în care am fost pe poziții opuse pentru că altfel nu realizăm această unificare. Dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri care ne adună, oamenii au foarte mare încredere în noi, în acest proiect care este PNL nou, cum îi spunea domnul Iohannis astăzi. Vedeți că nu sunt analize sociologice în care să fim sub 40% și ca atare trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor cetățenilor care au avut încredere în Klaus Iohannis și în noi, iar pentru asta este foarte mult de muncit. Nu va fi ușor, dar vă garantez că vom găsi toate resursele ca printr-o colaborare foarte strânsă să trecem peste animozități”, a afirmat Blaga.
Vasile Blaga și Alina Gorghiu s-au aflat vineri la Galați, unde au participat la cea de-a XXI-a ediție a Galelor PNL.