Europarlamentarul PPU (s-l), Maria Grapini, avertizează: “Avem o economie fără meseriași. Sistemul de educație trebuie reformat din temelii!”

Europarlamentarul PPU (s-l), Maria Grapini, a tras, la Antena 3, un semnal de alarmă în privința lacunelor sistemului educațional de stat.

Potrivit eurodeputatului Grapini, acest sistem trebuie reformat din temelii în contextul în care avem, din păcate, „o economie fără meseriași” care nu va putea fi salvată decât de un sistem de educație pragmatic care să ajute, pe de o parte, la identificarea vocației elevilor și, pe de altă parte, să asigure o școlarizare pliată pe realitatea economiei, în corespondență cu necesitățile mediului de afaceri.

„Marea problemă este că sistemul de stat al Educației este la pământ. Totul rămâne la nivel de teorie, în practică, nu se face nimic. Nu se identifică vocația copilului, în clasele V-VIII, copiii trebuie îndrumați, am văzut cum procedează în Belgia. Copiii nu se simt stigmatizați, inferiori, pentru că optează pentru o meserie, li se aduc argumente și sunt încurajați în această direcție. La noi, avem, din păcate, o economie fără meseriași. Avem absolvenți de studii superioare, cu câte două-trei diplome inutile, pentru că sunt șomeri, avem rezidenți care au absolvit Medicina dar nu au locuri de muncă în spitale, avem, în facultăți, cifre uriașe de școlarizare care nu corespund realității din economie”, a avertizat Maria Grapini, care a adăugat, în context, că în 2013, când a deținut funcția de ministru pentru IMM-uri, a elaborat o lege a uceniciei la locul de muncă, lege care, din păcate, nu se aplică.

De asemenea, europarlamentarul Maria Grapini a punctat faptul că a lansat recent o campanie intitulată „Meseria, brățară de aur!”, promovată deja la Timișoara și la Iași, și care va fi promovată și la Brăila, dar și în multe alte municipii și județe.

“Trebuie să-i încurajăm și să-i educăm nu numai pe cei tineri, dar și pe adulți, pe părinții elevilor, care nu trebuie să-i mai vrea, în orice condiții, avocați, medici, ingineri și să meargă pe vocația copiilor, în parteneriat cu școala, pentru că învățătorul, profesorul trebuie să identifice calitățile elevului. Dacă sistemul educațional de stat nu va fi schimbat profund, vom avea mari probleme!”, a conchis Maria Grapini.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.