Comisia de unificare PNL-PDL, convocată în ianuarie

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că a stabilit cu Alina Gorghiu convocarea pentru 5 ianuarie a comisiei de unificare, pentru „a începe stabilirea criteriilor după care să se facă unificarea de jos în sus a celor două partide”.

Şedinţa acestei comisii urmează să aibă loc luni, 5 ianuarie, la ora 11.00. Blaga a spus că va trebui, de asemenea, să fie luate decizii faţă de o posibilă lege pe care PSD ar trimite-o în Parlament referitoare la declararea ca neconstituţională a OUG 55 privind migrarea aleşilor locali. „Le-am comunicat (membrilor Colegiului Director al PDL – n.r.) că am discutat cu doamna Alina Gorghiu convocarea pentru luni, 5 ianuarie, la ora 11.00, a comisiei de unificare pentru a începe stabilirea criteriilor după care să se facă unificarea de jos în sus a celor două partide şi, desigur, va trebui să luăm o serie de decizii clare faţă de o posibilă lege pe care PSD va trebui să o trimită în Parlament referitoare la declararea ca neconstituţională a OUG 55″, a menţionat el.

Blaga a fost întrebat despre faptul că PNL susţine, referitor la OUG 55, că ar trebui să-şi piardă mandatele toţi aleşii locali care au migrat la alt partid.”Aceasta este şi poziţia noastră, evident. Dar, pe de altă parte, ştiţi că nicio lege nu acţionează retroactiv, nu cred eu că PSD, care tocmai s-a procopsit cu 500 de primari, or să spună ei: domnu’, vă dăm afară… Nu văd eu atâta moralitate la PSD, chiar dacă în 436 de situaţii au pierdut la greu la alegerile prezidenţiale în localităţile în care primarii au mers la ei”, a adăugat el.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.