Dezvoltarea orașelor inteligente, prioritară pentru Universitatea Politehnica din București
Cea de-a-III-a ediție a Școlii Internaționale de Vară a Universității POLITEHNICA din București in parteneriat cu Grupul INSA din Franţa și-a deschis astăzi porțile. Proiectul, care face parte din programul de internaționalizare a UPB, se adresează studenților români și francezi din învățământul superior tehnic şi se derulează în perioada 23-29 august, având ca temă principală problematica dezvoltării sustenabile a orașelor inteligente. Pentru cei 30 de studenți prezenți anul acesta la Școala de Vară Universitatea POLITEHNICA din București a pregătit o serie de programe educaționale transpuse în cursuri și ateliere de lucru tematice, precum și unele activități extracurriulare, precum un scurt tur turistic, care include și vizitarea Castelului Bran.
“Dacă anul trecut condițiile pandemice generate de virusul SARS CoV 2 au blocat desfășurarea acestei acțiuni interuniversitare în format fizic, anul acesta am reușit să organizăm Școala Internațională de Vară în format classic/tradițional, dar cu respectarea tuturor restricțiilor și măsurilor impuse de pandemia de COVID-19“, a declarat Prof. dr. ing. Horia Necula, prorector al Universității POLITEHNICA din București.
Acesta a ținut să sublinieze faptul că “în viitor ne dorim deschiderea acestui proiect la o scară internațională mai mare, ținând cont de faptul că a existat întotdeauna un interes deosebit al studenților pentru acest gen de acțiuni, pe problematici actuale la nivelul comunității internaționale. Participarea din acest an a fost limitată de contextul epidemiolog actual. Am remarcat, atât dorința studenților de a fi parte în acest proiect inter-universitar tematic, cât și interesul tot mai mare al tinerilor față de temele propuse, în special pentru viitorul dezvoltării orașelor inteligente”.
La finalul Școlii Internaționale de Vară, Universitatea POLITEHNICA din București împreună cu partenerul său INSA Group vor acorda, fiecărui student implicat, o diplomă de participare.