Tot mai mulţi italieni, atraşi de partidul Liga Nordului

Tot mai mulţi italieni, chiar şi din sud, apreciază partidul regionalist al Ligii Nordului şi pe tânărul său lider Matteo Salvini, potrivit unui sondaj publicat duminică.

Circa 35 la sută dintre persoanele intervievate susţin că au o opinie favorabilă despre Salvini (faţă de 30 la sută în noiembrie), care se află pe locul al doilea în topul oamenilor politici italieni, după şeful Guvernului Matteo Renzi (50 la sută), potrivit acestui sondaj realizat de Demos&Pi pentru La Repubblica.

Liga Nordului, care a obţinut 6 la sută din voturi în alegerile europene din mai, strânge 13,3 la sută din intenţiile de vot în caz de alegeri. Acesta se menţine însă la distanţă de Partidul Democrat (centru-stânga) al lui Renzi (37 la sută) sau Mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo (19 la sută), dar se află aproape la egalitate cu Forza Italia (dreapta), formaţiunea lui Silvio Berlusconi (13,6 la sută). Omniprezent în presă de câteva luni, Salvini, care visează să atingă în toată Italia scorurile obţinute în Franţa de Frontul Naţional al lui Marine Le Pen, a lansat vineri o mişcare ce îi poartă numele pentru a-şi extinde influenţa în sud.

Popularitatea sa creşte în toată ţara: 42 la sută opinii favorabile în centru şi 28 la sută în sud. Iar partidul său, care cere cu insistenţă secesiunea „Padaniei” din nord şi nu are decât dispreţ pentru tot ce se află la sud de Toscana îşi vede centrul de gravitate deplasat: 18 la sută din intenţiile de vot în nord, 19 la sută în centru şi 7 la sută în sud.

În ceea ce priveşte majoritatea, acest sondaj arată o stabilizare a cotei de popularitate a Guvernului lui Renzi. Acesta, care strângea 69 la sută din opiniile favorabile în iunie, a scăzut la 43 la sută în noiembrie şi a ajuns la 46 la sută în decembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.