Nicușor Dan, zece luni de administrație performantă în slujba bucureșteanului. Primarul general a demontat toate manipulările marca Firea-PSD!
Primarul Nicușor Dan a făcut joi bilanțul de 10 luni de la preluarea mandatului şi a declarat că a avut multe probleme la preluarea Primăriei Capitalei, precizând că existau doar 3 milioane de lei în contul instituției și 3 miliarde de lei datorii.
Nicușor Dan a declarat marți, într-o conferință de presă, că în cele 10 luni de mandat a reușit să deblocheze marile lucrări de infrastructură şi a adus finanţele instituţiei pe linia de plutire, bucurându-se acum de încrederea partenerilor.
„Am fost în pericolul ca Comisia Euroepană să înceapă să aplice acea amendă zilnică pentru nepunerea în aplicare a măsurilor prevăzute pe calitatea aerului în București. Au fost multe alte pericole peste care am trecut. Asta ne-a costat sute de ore de muncă și nopți nedormite”, a declarat primarul general.
Nicușor Dan a precizat că la Primărie erau datorii de 1000 de ori mai mari decât banii care mai existau în cont lăsați de adiministrația Firea.
„Toate datoriile erau curente. Primaria era intr-un faliment pe care nu-l declarase. Conturile erau blocate, creditele pentru investitii erau blocate. Azi avem o situatie financiara stabila, nu mai avem conturi blocate, nu mai avem creditele pentru investitii blocate si avem o situatie financiara stabile. Asta inseamna ca avem credibilitate in piata. Am facut asta restructurand datoriile. Am avut zeci de discutii cu furnizorii, pentru ca nu mai aveau incredere in nimeni, a trebuit sa am eu discutii personal.
Nu o sa repet aici ce prejudiciu au adus companiile municipale in bugetul primariei. Am sesizat gravele abuzuri de la Compania de Cimitire. Am definitivat procedurile administrative pentru a inchide 14 din 16 astfel de companii. Din cele 14 companii vor fi disponibilizati 2700 de oameni, multi au plecat deja. Au mai ramas companiile de parking si de protectie civila. Mai sunt 4 companii pe care la un moment dat le vom trece in subordinea primariei. A inchide aceste companii nu a fost o simpla actiune administrativa, un simplu vot, ci o actiune complexa. Am deblocat toate marile lucrari de infrastructura.
Statia de epurare de la Glina, 2022, montarea podului Doamna Ghica va incepe in toamna, parcarea supraterana din Pantelimon va fi finalizata in octombrie. In disperare ca nu are proiecte, administratia Firea s-a apucat sa ia proiecte de la sectoare, care nu erau de anvergura Primariei Generale. In campania electorala, s-a apucat sa asfalteze niste terenuri, care trebuiau asfaltate, dar abia dupa ce erau expropriate. Ei au asfaltat inainte, au intrat pe terenurile oamenilor, care acum ne dau in judecata, pe buna dreptate.
Pe domeniul juridic e jale, am gasit 5000 de litigii. Avea contracte cu firme de avocatura, dar nu erau platite de doi ani. E posibil sa ai un litigiu de 900 de milioane de euro si sa nu ai avocatii platiti? Am reusit sa recastigam increderea acestora. In primul rand le-am platit. Am esalonat si am dovedit ca suntem de incredere. Vom analiza contractele de inchiriere din Herastrau si Satul Francez. Am alocat unei firme de avocatura litigiile cu gropile de gunoi, care sunt de sute de milioane de lei si nu erau alocate. Lucram sa remediem unele situatii aberante. Va dau exemplu: primaria generala plateste subventia pentru transportul public, 1 miliard de lei, dar daca un calator este prins fara bilet, plateste amenda la primaria de sector”, a spus Nicuşor Dan.