Liderii PSD strâng semnături pentru plafonarea prețurilor la energie și subvenționarea facturilor!
PSD strânge semnături pentru susținerea unui proiect de lege privind plafonarea prețurilor energiei și gazelor, a anunțat joi președintele partidului, Marcel Ciolacu. Proiectul social-democraților, depus la Parlament, prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației.
„Am lansat campania națională de strângere de semnături pentru susținerea proiectului nostru de lege privind plafonarea prețurilor energiei și gazelor. Nu vrem doar să stopăm creșterea facturilor, ci să și compensăm o parte dintre scumpirile deja operate de furnizori. Este o lege vitală pentru milioane de familii înaintea sezonului rece. Fără acest spriin, românii vor trăi câteva luni crâncene”, arată Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.
Marcel Ciolacu spune că și alte țări au luat astfel de măsuri.
„În țările care au luat măsuri similare, oamenii văd rapid efectele. În Italia, Guvernul a alocat deja trei miliarde pentru susținerea consumatorilor, iar populația simte deja la jumătate impactul creșterii prețurilor.”
Marcel Ciolacu spune că semnăturile populației vor împiedica parlamentarii puterii să se împotrivească proiectului.