Pachet financiar de 24,7 milioane de lei de la EximBank pentru distribuitorul şi producătorul de materiale de cons­trucţii Damila

EximBank a încheiat un acord financiar în valoare de 24,7 milioane de lei cu compania Damila, unul dintre principalii jucători din domeniul distribuiției și producției de materiale de con­strucţii, destinat finanțării strategiei de dezvoltare pe termen scurt și mediu a societății.

Pachetul financiar structurat de bancă include atât componente de finanțare – care acoperă nevoia de capital generată de dezvoltarea continuă a societății și care asigură necesarul pentru derularea unei investiții într-o nouă linie de producție a țiglei metalice, cât și de garantare – garanții de stat emise în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, ce acoperă 90% din finanțare.

”Faptul că, în acest context încă plin de provocări, antreprenorii români identifică oportunități de consolidare a companiilor lor, de investiții sau de extindere, este un semnal bun pentru economia românească, iar noi vom continua să le oferim soluții personalizate care să le permită să-și implementeze planurile de dezvoltare în siguranță și confort. Prin soluțiile financiare competitive oferite segmentului corporate, inclusiv produse cu componentă de ajutor de stat, EximBank își onorează angajamentul de a susține dezvoltarea sustenabilă a afacerilor și a economiei”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

EximBank implementează schema de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari și IMM-urilor cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019, în cadrul căreia societățile comerciale pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru la rate de dobândă subvenționată, precum și garanții de stat care acoperă necesarul de garantare până la 90% pentru credite noi sau deja acordate de băncile comerciale pentru realizarea investițiilor și/sau pentru susținerea activității curente a companiilor beneficiare.

Damila este o societate cu capital privat 100% românesc. Înființată în anul 1992 în comuna Măciuca, județul Vâlcea, compania ocupă în prezent o poziție importantă pe piața materialelor de construcții și finisaje din România, fiind producător, importator și distribuitor pentru produsele pe care le comercializează.

„Strategia noastră din ultimii ani s-a concentrat pe investiții constante în capacităţi noi şi diversificate de producţie, pentru că unul dintre obiectivele noastre este creşterea ponderii activităţii de producţie, în raport cu cea de distribuţie, în totalul cifrei de afaceri, care estimăm să ajungă la aproximativ 100 milioane de euro până la sfârșitul acestui an. Astfel am reușit să construim un business solid, lucru care ne-a ajutat să depășim provocările pandemiei care a generat blocaje în special în privința aprovizionării cu materii prime și materiale.  Am implementat mai multe măsuri de îmbunătățire a strategiilor de achiziție și de vânzări și de optimizare a portofoliului de produse, iar acum, având și suportul EximBank, putem să ne concentrăm pe continuarea planului de investiții în modernizarea și extinderea capacității de producție”, a spus Daniel Remus Niţu, directorul general al Damila.

Despre Damila

Damila furnizează soluții complete pentru construcții, de la fundație până la amenajări interioare și exterioare, precum și sisteme de învelitori. Compania operează în judeţul Vâlcea o fabrică unde produce ţiglă metalică sub brandul Rodach, plasă sudată, plasă sudată zincată pentru garduri, oțel beton fasonat și beton. În ceea ce privește distribuția, Damila deține nouă depozite situate în București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Drăgășani, Horezu, Bălcesti și Măciuca, însă, datorită investițiilor efectuate în facilități de logistică și relațiilor cu partenerii, livrarea întregii game de produse este posibilă în orice localitate din țară. Produsele companiei sunt disponibile și on-line, prin magazinul www.damila.ro, clienții beneficiind de o gama largă de produse pentru construcții, amenajări sau renovări. Compania are aproape 300 de angajați și a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de circa 63 de milioane de euro.

Despre EximBank

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează pieţei interne. Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, ce întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, EximBank este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea durabilă a economiei.

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.