Euronews România a obținut licența de emisie

Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat astazi, în unanimitate, solicitarea Euronews România pentru eliberarea licenței de emisie la nivel național. Licența va fi operată de Universitatea Politehnica București, partenerul Euronews în acest proiect.

Redactorul-șef al Euronews România, Andra Miron Diaconescu, a detaliat grila de programe a postului, aratând că politica editorială va respecta întocmai principiile eticii jurnalistice și crezul Euronews – All Views: „Vom avea toate punctele de vedere atât la nivel national, cât şi la nivel internaţional. Ne bazăm pe trainingul şi pe valorile care vin de la Euronews World. Grila de programe este astfel construită cu scopul de a oferi un conţinut unitar, educaţional şi care să arate că noi credem că ne aflăm în serviciul public. Trebuie să dăm informaţii fără a le spune oamenilor ce sa creadă, lăsându-i să își formeze propriul punct de vedere, bazat pe fapte.”

Directorul editorial Euronews World, Peter Barabas, subliniază importanța menținerii celor mai înalte standarde profesionale și a independenței editoriale: „Lansarea Euronews România este rezultatul unui parteneriat stabilit între Euronews World și Universitatea Politehnica din București, iar echipa de jurnaliști a postului afiliat va fi selectată foarte atent pentru a aduce publicului un produs de cea mai înaltă calitate, informații corecte, abordări echidistante și raportate la contextul amplu european.”

Euronews România își propune să ofere publicului national știri și programe variate, susținute și dezvoltate prin intermediul unei importante componente digitale, în totalitate integrată și implementată cu ajutorul unei soluții tehnice operaționale de vârf.

Televiziunea Euronews România va avea 200 de angajați, iar recrutările continuă în perioada imediat următoare.

Euronews România este o filială a Euronews World, cel mai important canal internațional de știri din Europa.

Pe data de 6 ianuarie 2020, Euronews a anunțat semnarea unui parteneriat cu Universitatea Politehnica din București (UPB) pentru a lansa Euronews România, un nou canal de știri independent destinat unui public vorbitor de limba română.

Euronews România va fi un canal național de știri care va produce știri și actualități locale, naționale, regionale și internaționale în limba română, bazat pe principiile de jurnalism independent promovate de Euronews.

Euronews România are o poziționare unică pe piața naționlă media, acoperind știrile naționale și internaționale din perspectiva sa europeană definitorie. Euronews România va produce jurnalism credibil și responsabil, ancorat în valorile sale editoriale de obiectivitate, echilibru, acuratețe și corectitudine, urmând întocmai linia editorială a canalului Euronews -„All Views”.

În ultimii doi ani, Euronews a lansat alte trei proiecte afiliate de marcă în Georgia. Albania și Serbia. Euronews România este primul afiliat de marcă lansat în Uniunea Europeană

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.