Raiffeisen Bank a obținut certificarea “SAFETY in PLACE”, acordată de RINA

Raiffeisen Bank, parte a grupului austriac Raiffeisen, este prima bancă din România care obține certificarea „SAFETY in PLACE” pentru verificarea și evaluarea corectitudinii interpretării și implementării măsurilor de prevenție Covid-19.

Compania RINA a dezvoltat „SAFETY in PLACE” bazându-se pe cele mai recente reglementări ale OMS și autorităților naționale, precum și pe orientările, liniile directoare și bunele practici formulate de specialiști și principalele asociații comerciale.

Certificatul și etichetele „SAFETY in PLACE” se acordă după o procedură riguroasă ce cuprinde verificări adaptate specificului activităților desfășurate, asigurând astfel toate părțile interesate că în locațiile auditate au fost atinse standardele de siguranță și se implementează protocoalele de igienă adecvate, in conformitate cu normele legale precum și respectarea celor mai bune practici în prevenția Covid-19.

”Încă din primul moment al pandemiei am implementat o serie de măsuri de prevenție și protecție, acționând responsabil pentru sănătatea clienților, angajaților și partenerilor noștri, în conformitate și cu normele impuse de autorități. Ne bucurăm că prin parteneriatul cu RINA, eforturile noastre au fost certificate de o instituție cu reputație, experiență vastă și competențe ridicate în certificările din domeniul sănătății și siguranței ocupaționale, recunoscută la nivel mondial pentru rigurozitatea cu care desfășoară auditurile. În această perioadă, echipa noastră depune toate eforturile pentru a menține echilibrul optim între siguranță și calitatea serviciilor pe care vrem să le oferim tuturor celor care vin în locațiile noastre” a spus Irina Kubinschi – Director Executiv Resurse Umane la Raiffeisen Bank.

Domnul Alessandro Romei – EMEA Senior Director al RINA, a declarat: “Suntem onorați să fim alături de Raiffeisen Bank și să-i susținem în eforturile dumnealor de a gestiona cât mai eficient riscurile generate de actuala pandemie. Grija față de angajații și clienții băncii au fost remarcate de către specialiștii noștri pe tot parcursul proiectului, în care am colaborat excelent cu o veritabilă echipă de profesioniști. Certificarea SAFETY in PLACE acordată Raiffeisen Bank reprezintă atât o premieră în materie pentru mediul bancar din România, cât și respectarea angajamentului asumat de grupul RINA de a aduce permanent pe piața locală expertiza specifică pe care o acumulăm la nivel global, contribuind astfel la rezolvarea nevoilor și gestionarea provocărilor cu care se confruntă organizațiile afectate de actuala pandemie”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.