Noutăți în Codul fiscal: Tichetele cadou vor putea fi acordate de acum doar salariaților
În prag de sărbători, mediul de afaceri din România, așa cum s-a obișnuit în fiecare lună decembrie din ultimii ani, trebuie să închidă anul și totodată să pregătească de pe acum implementarea unor noi măsuri fiscale care presupun uneori schimbări de strategii, de planificări si bugete deja aprobate pentru categoriile de contribuabili afectate. O astfel de schimbare vizează și acordarea tichetelor cadou către persoane fizice, subiect intens discutat în ultimii ani, atât public, cât și în cadrul controalelor și inspecțiilor fiscale desfășurate de către inspectorii antifraudă sau inspectorii fiscali.
Prin OUG 130/2021, publicată pe 18 decembrie în Monitorul oficial, apar modificări privind tichetele cadou acordate persoanelor fizice, modificări care vizează zona fiscală (Legea 227/2015 privind Codul fiscal), precum și cadrul de reglementare al acestora (Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare).
De ce sunt necesare aceste modificări? Credem că răspunsul este deja cunoscut de către mediul de afaceri: consecințele operațiunii Pandora și ale inspecțiilor fiscale care au urmat acesteia și care au avut ca rezultat reclasificarea veniturilor aferente tichetelor cadou acordate de unii distribuitori către angajații partenerilor de afaceri drept venituri asimilate salariului pentru care se datorau contribuții sociale obligatorii, pe lângă impozitul pe venit. Așa cum știm din alte situații care au precedat operațiunea Pandora, într-o zonă lacunară sau interpretabilă de-a lungul timpului din legislația fiscală, în care formularele de declarare nu au fost ajustate în timp util pentru ca astfel de obligații fiscale să poată fi îndeplinite de către contribuabili, autoritățile fiscale au venit și au aplicat legea în favoarea bugetului, colectând sume adiționale.
Reglementările din OUG 130 sunt justificate prin nevoia de a modifica legislația conform situațiilor constatate în teren de către organele fiscale de control și prin faptul că neimplementarea acestora ar avea consecințe negative, precum: plata unor drepturi salariale fără a plăti contribuții sociale obligatorii, diminuarea cuantumului pensiei pentru persoanele fizice respective remunerate cu tichete cadou, distorsiuni din punct de vedere al concurenței pe piața muncii, diminuarea veniturilor bugetelor de asigurări sociale.
Astfel, pentru a alinia modificările din zona fiscală, textul OUG aduce modificări Legii 165/2018, astfel încât tichetele cadou să poată fi acordate exclusiv propriilor angajați, fiind interzisă acordarea lor altor categorii de persoane fizice. Totodată, tichetele cadou vor putea fi emise exclusiv în format electronic pentru a obține, probabil, un mai mare control asupra beneficiarilor care primesc aceste tichete cadou. Prin urmare, de la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, tichetele cadou nu mai pot fi acordate și altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promovare, protocol sau cheltuielile de reclamă și publicitate, așa cum legea prevedea până la introducerea acestor modificări.
Automat, modificările din zona fiscală sunt ușor predictibile: tichetele cadou sunt excluse din categoria veniturilor din alte surse și sunt impozitate strict după regulile de impunere proprii veniturilor din salarii și asimilate salariilor. Pentru a întări această idee, în cazul veniturilor salariale și asimilate salariului, tichetele cadou au fost eliminate din categoria celor scutite de la plata contribuțiilor sociale obligatorii și au fost incluse în mod expres în baza de calcul a acestora (rămânând exceptate doar situațiile în care sunt acordate cu ocaziile și în condițiile speciale menționate de Codul Fiscal, cum ar fi cele acordate cu ocazia Crăciunului, Paștelui, 8 martie etc. și respectând noua limita de 300 lei/ eveniment, majorată de la 150 lei prin intermediul aceleiași OUG).
Astfel, solicitările de clarificare a tratamentului fiscal aplicabil tichetelor cadou acordate persoanelor fizice care nu au o relație de muncă cu plătitorul acestor venituri au primit o rezolvare din partea autorităților, rezultatul fiind cel de mai sus. Practic, contribuabilii care foloseau tichetele cadou pentru campanii de marketing și promovare trebuie să se orienteze către alte metode de stimulare a potențialilor clienți persoane fizice.
Totuși, OUG 130 nu oferă o soluție pentru trecut care este mult așteptată, mai ales, de către contribuabilii supuși controalelor în trecut. Unii dintre aceștia încă așteaptă comunicarea deciziilor, alții le-au primit și le-au contestat fără a primi vreun răspuns, iar alții au depus declarații rectificative pentru a beneficia de amnistia dobânzilor și penalităților. Acești contribuabili speră la o amnistie, așa cum s-a întâmplat în cazul reîncadrării activităților independente, spre exemplu, sau cum se discută în ultima perioadă în cazul diurnelor acordate transportatorilor (un proiect de lege fiind adoptat recent de Senat și depus la Camera Deputaților spre avizare).
Daniel Anghel, Partener, liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România
Irina Nuțescu, Senior Manager PwC România