Orban pune „punctul pe i” în scandalul plagiatului care îl vizează pe premierul Ciucă: Iohannis să-i ceară demisie!

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban consideră că, în situaţia care premierul Nicolae Ciucă nu-şi dă demisia de bunăvoie în urma acuzației de plagiat, şeful statului, Klaus Iohannis, trebuie să-i solicite acest lucru.

„Ciucă este premier pentru că aşa a vrut Iohannis. Dacă în urma acuzaţiei de plagiat Ciucă nu-şi dă demisia de bunăvoie, cel care trebuie să-i solicite demisia este chiar Iohannis. Asta cu atât mai mult cu cât Iohannis s-a arătat intransigent faţă de plagiat”, a scris Orban, marţi, pe Facebook.

El a amintit în postare declaraţii ale preşedintelui Iohannis cu privire la plagiat: ‘Plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca, în faţa unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democraţii consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituţiile abilitate trebuie să-i sancţioneze drastic pe cei care îşi însuşesc ilicit munca intelectuală a celorlalţi, dar şi pe aceia care facilitează acest lucru’.

„Asta declara preşedintele Iohannis astă-vară. Astăzi a tăcut mâlc! Despre ce Românie Educată poate să mai vorbească Iohannis dacă va închide ochii şi nu va reacţiona în niciun fel la aceste serioase acuzaţii care afectează inclusiv imaginea externă a României, ţinând cont de ceea ce susţinea la prezentarea proiectului România Educată: ‘La noi hoţii s-au cocoţat în vârful statului şi acest lucru a fost posibil şi datorită toleranţei prea mari a societăţii şi a mediului universitar faţă de plagiat. Fiindcă plagiatul este o formă de hoţie'”, a completat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a precizat că de la conducerea partidului nu se aşteaptă la nicio reacţie în acest caz.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.