Europarlamentarul Maria Grapini, realeasă, în unanimitate, vicepreședinte al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a fost realeasă, marți, în unanimitate, în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului (IMCO).

„Sunt bucuroasă și onorată să reprezint, și în acest mandat, România, ca vicepreședinte al unei comisii importante pentru cetățeni. Mulțumesc grupului S&D și sper ca, împreună cu doamna președinte, cât și cu ceilalți vicepreședinți, să facem o treabă bună în comisia IMCO.

Ca umanistă, mă voi lupta să avem o mai bună reglementare care să permită IMM-urilor să se dezvolte, dar și ca cetățenii să fie mai bine protejați în fața invaziei de produse contrafăcute sau cu suprapreț! Faptul că am fost aleasă în unanimitate, la propunerea unei colege din Danemarca, contribuie la credibilitatea și imaginea României în UE”, a precizat europarlamentarul Maria Grapini.

În context, eurodeputatul umanist a mai spus că ține foarte mult la această comisie și că speră că va putea rezolva, în perioada următoare, împreună cu colegii săi, multe dintre problemele importante care se află pe agenda comisiei.

„Sper să avem, ca și comisie, mai multă putere. Acest lucru este foarte important pentru Piața Internă”, a mai menționat Maria Grapini.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.