Lavrov avertizează: Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare!
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat miercuri că, dacă ar fi să aibă loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare şi ar fi distructiv, a relatat agenţia de presă RIA, citată de Reuters.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a spus că Rusia, care a lansat săptămâna trecută un atac în Ucraina pe care îl numeşte „operaţiune militară specială”, s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar obţine arme nucleare.
Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare, a insistat Lavrov, citat de TASS. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov cere, într-un interviu acordat agenţiilor ruse de presă, o retragere a armamentului nuclear american în Occident, relatează Reuters.
”Occidentul nu trebuie să construiască instalaţii militare în nicio ţară din fosta Uniune Sovietică”, subliniază Lavrov.