Ministrul federal al Dezvoltării Economice şi Cooperării, Svenja Schulze, în România

Ministrul federal al Dezvoltării Economice şi Cooperării, Svenja Schulze, se va afla luni în România, informează Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti.

Programul include o vizită la Centrul Blue Dot pentru copiii şi familiile refugiate din Ucraina, coordonat de UNICEF şi parteneri locali, la punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmaţiei.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Republicii Federale Germania, ministrul Schulze va purta discuţii cu angajaţii UNICEF şi cu refugiaţi şi se va întâlni cu Mircea Abrudean, şeful Cancelariei prim-ministrului României.

„Tema discuţiei va fi situaţia de la frontiera româno-ucraineană, în special situaţia umanitară şi ajutorul pentru refugiaţii din Ucraina, precum şi subiectele actuale de politică externă”, se precizează în comunicat.

Ulterior, oficialul german va vizita o tabără de tranzit pentru refugiaţi, aflată în apropiere.

„Războiul lui Putin împotriva Ucrainei produce suferinţe incomensurabile femeilor, bărbaţilor şi copiilor din Ucraina. Mai ales copiii suferă de pe urma acestui război. Mulţi copii se refugiază împreună cu mamele lor, însă mulţi călătoresc fără părinţi, singuri sau însoţiţi de alte rude, vecini sau cunoscuţi. Pentru aceşti copii, Centrele UNICEF Blue Dot sunt un adăpost important şi un prim punct de contact. Mulţumesc autorităţilor române, personalului UNICEF şi numeroşilor voluntari pentru angajamentul personal neobosit. Împreună putem depăşi această provocare şi îi putem sprijini pe cei care caută protecţie”, a transmis Svenja Schulze, citată în comunicatul menţionat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.