Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță schimbări majore în sistemul de educație

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat luni dimineață, noi schimbări cu privire la structura, respectiv activitățile care vor intra în vigoare din noul an școlar, care va debuta în septembrie. 

În noul an școlar, fiecare elev va trebui să aibă la fiecare materie un minimum de note, pe sistemul „n+3″, a transmis ministrul Cîmpeanu. În notarea elevilor, cadrele didactice vor avea deplină autonomie, a mai punctat oficialul de la Educație.

„Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale. Va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice, pe parcursul întregului an școlar.

(…) S-a agreat ca numărul nimim de note să fie ‘n+3’, unde ‘n’ este numărul de ore alocate săptămânal pentru o disciplină. Pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, vor fi necesare cel puțin 5 note”, a declarat Sorin Câmpeanu.

„Fiecare profesor își face propria strategie (…) Noi solicităm un minimum de note„, a mai spus ministrul Educației.

De asemenea, Cîmpeanu a mai vorbit și despre vacanța din februarie. În 30 de județe, aceasta va fi stabilită pentru ultima săptămână din februarie 2023, în 10 județe va fi programată pentru cea de-a treia săptămână, iar în două județe, în cea de-a doua săptămână.

În plus, ministrul a venit cu precizări legate de evaluarea standardizată. „Nu va înlocui notele și tezele”, a transmis oficialul Guvernului Nicolae Ciucă.

Din septembrie 2022, elevii de gimnaziu vor beneficia de programul „Masă Sănătoasă în Școli”, care se va desfășura până în 2027.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.