Economia României a crescut cu peste 5% în primele trei luni ale lui 2022

Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere cu 6,5% în primul trimestru al anului, raportat la perioada similară din 2021, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, în timp ce faţă de trimestrul precedent a urcat în termeni reali cu 5,2%, potrivit datelor provizorii (1) publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2022, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 124 din 17 mai 2022”, precizează INS.

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 341,805 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,2% faţă de trimestrul IV 2021 şi în creştere cu 6,5% faţă de trimestrul I 2021.

Pe seria brută, PIB estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 272,337 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,5% faţă de trimestrul I 2021.

La creşterea PIB, în trimestrul I 2022 faţă de trimestrul I 2021, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea, hoteluri şi restaurante (2,6%), cu o pondere de 20,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 12,2%; informaţiile şi comunicaţiile (1,8%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 23,3%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (0,7%), cu o pondere de 5,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,5%; activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (0,2%), cu o pondere de 2,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,2%; impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 9,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 4,0%.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,1%), cu o pondere de 25,8% la formarea PIB, şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 0,3%.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.