Alarmant: Producătorii avertizează că prețurile la carne și mezeluri s-ar putea dubla!

România va fi lovită în curând de un nou val de scumpiri. Producătorii avertizează că preţurile la carne şi mezeluri s-ar putea dubla.

Carnea şi mezelurile ar putea deveni un lux pentru români. Producătorii dau vina pe scumpirea materiei prime, pe facturile mari şi pe scumpirea carburanţilor.

Parizerul sau cremvurştii ar putea să ajungă un lux pentru români. Prețurile au crescut deja la vită, pui și curcani. Acestea s-au dublat în ultima perioadă, astfel că valoarea tipului de cărnuri amintite pentru procesare a crescut cu până la 6 euro pe kilogram.

Procesatorii spun că un alt motiv pentru care preţurile preparatelor din carne au ajuns să crească enorm este lipsa acută a şoferilor angajaţi pe acest segment.

Costul produsului final a crescut și din cauza majorării prețului carburanților, mai ales că la noi în țară și materia primă vine în general din importuri.

„România importă foarte multe materii prime, foarte multe componente în toate procesele de producție și nu doar mezeluri. Și cu siguranță această scumpire a transportului masivă se răsfrânge și în partea de post a produsului.

Vorbim despre transport pe toate căile, și naval, și terestru. Scumpirile sunt cu 2 cifre”, a spus Radu Timiş Jr, directorul unei companii de mezeluri, potrivit Antena 3. 

De asemenea, congestionarea portului din Constanța, precum și cozile uriaşe de la intrarea în țară prin toate vămile, au condus la o oarecare criză în lanțul alimentar.

Aprovizionarea lanțului alimentar este întreruptă pentru tot ce înseamnă produse pe care România le importă: produse preparate din legume și fructe, precum bulionul, dar și paste făinoase, materii prime pentru mezeluri, dar și lapte și ouă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.