Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, îi pune la punct pe liderii USR: CE confirmă că măsurile de sprijin pentru populație și firme propuse de PSD și adoptate de Guvern ajută economia României!

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, susține că revizuirea pozitivă a estimării privind creșterea economică a României confirmă faptul că măsurile de sprijin pentru populație și firme propuse de PSD au avut efect. Bruxellesul a decis să îşi îmbunătăţească estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, de la 2,6% cât anticipa în martie la 3,9%, conform previziunilor economice de vară.

„Comisia Europeană confirmă că măsurile de sprijin pentru populație și firme propuse de PSD și adoptate de Guvern ajută economia României să treacă cu bine de acest an complicat! În noua prognoză care anunță un avans de la 2,6 la 3,9 pentru creșterea economică a României din 2022, Comisia susține că . Mult mai importantă decât cifra creșterii economice este pentru noi constatarea că, fără pachetele de sprijin de până acum (ianuarie, aprilie și iulie), situația ar fi fost astăzi cu totul alta”, a scris Adrian Câciu pe Facebook .

„Aprecierile experților europeni ne încurajează să continuăm să lucrăm la noi măsuri care să ajute populația și firmele românești să reziste asaltului prețurilor, principala problemă a acestui an. Știu că oamenii așteaptă de la noi soluții care să le protejeze nivelul de trai. Știu că firmele așteaptă ca stimulii fiscali să aducă mai repede bani în economie. De aceea, împreună cu echipa economică a PSD, în această vară vom construi o noua fază a programului pe care să o putem prezenta Coaliției la toamnă. Ne așteaptă luni grele, dar sunt convins că măsurile pe care le avem în vedere pot produce importante efecte de multiplicare în economie, astfel încât România să reziste cu brio șocurilor din acest an”, a mai afirmat Câciu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.