Rezident Eforie Nord: “Litoralul pentru toți” de toamnă începe din 18 septembrie, cu tarife avantajoase de cazare în apartamentele în regim hotelier
Rezident Eforie Nord prelungește sezonul 2022 prin programul “Litoralul pentru toți”, cu cazări disponibile în apartamente cu capacitate de până la șase persoane, timp de 14 nopți, în lunile septembrie și octombrie. Oferta vine în întâmpinerea celor care vor să locuiască o perioadă îndelungată pe litoral în lunile mai puțin aglomerate și este lansată și pentru toamnă după ce programul similar, derulat în lunile mai și iunie, a înregistrat o cerere peste așteptări.
Pachetele din programul “Litoralul pentru toți” de toamnă costă de la 1.450 de lei la 2.700 de lei pentru două săptămâni de cazare, în perioada 18 septembrie – 1 noiembrie, în funcție de tipul apartamentului închiriat și perioada solicitată. Un apartament cu un dormitor și vedere la stațiune, care poate găzdui patru persoane, costă 1.650 de lei pentru două săptămâni de cazare în septembrie. Unul cu două dormitoare și vedere la mare, care poate găzdui șase persoane, costă 2.700 de lei în aceeași lună. În octombrie, două săptămâni de cazare costă 1.450 de lei/apartamentul cu un dormitor și vedere la stațiune, respectiv 2.400 de lei/apartamentul cu două dormitoare și vedere la mare. Cel mai mic preț al unei nopți de cazare este de 29 de lei/persoană în luna septembrie și de 26 de lei/persoană în luna octombrie în pachetele de două săptămâni, care pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.
“În lunile cu temperaturi blânde, litoralul este locul preferat al celor care pot lucra de la distanță, al bunicilor care vor o vacanță îndelungată alături de nepoți, al cuplurilor în vârstă care caută relaxare la malul mării ori fac diverse tratamente de prevenție, al celor care preferă plimbările pe malul mării pentru a se bucura de aerosoli… Nu le oferim doar cazare în apartamentele Rezident Eforie Nord, cu confortul de acasă, ci și o serie de sugestii pentru petrecerea timpului liber, de la activități sportive în aer liber, plimbare cu vaporașul din Marina Eforie Nord, distracție în parcul de aventură Paradis Land din Neptun, cursuri de navigație la AnaYacht Club la vizite la Delfinariul din Constanța, Herghelia din Mangalia, Mănăstirea din Techirghiol. Litoralul are foarte multe lucruri de oferit și în afara lunilor cu temperaturi ridicate, nu e un loc pustiu după încheierea vacanțelor la plajă”, declară Alexandra Bogatu, fondator Rezident
Rezident Eforie Nord a înregistrat un grad de ocupare de peste 70% pentru operarea din 2022, începută în aprilie și luând în calcul și rezervările pentru luna septembrie.
Au fost făcute 300 de rezervări pentru 1.300 de nopți de cazare în cele 11 apartamente, durata medie a șederii fiind de 4,5 nopți. Comparativ, anul trecut cifrele finale arătau 280 de rezervări cu 1.070 de nopți, plasând durata medie a șederii sub 4 nopti.
Cei mai mulți oaspeți anul acesta au fost români, mai precis familii cu copii, pentru care apartamentele Rezident Eforie Nord dau confortul locuitului la mare ca în propria casă. Apartamentele au bucătării complet utilate, în care se poate găti, oaspeții se pot relaxa pe terasă, au servicii de curățenie și curățătorie, dar și check in digital, recepție online 24/7, parcare și șezlonguri gratuite în timpul lunilor de vară.
“Operarea de anul acesta a depășit estimările și rezultatele lui 2021.
Am avut primii oaspeți în perioada Paștelui, am încurajat locuitul de durată la malul mării în mai și iunie prin programe cu reduceri ori nopți gratuite, am avut mai multe oferte speciale în lunile de vară și rezervările se întind până la jumătatea lunii septembrie. Programul “Litoralul pentru toți” de toamnă estimăm că va crește cu zece procente gradul de ocupare pentru 2022.
Per total, estimăm o creștere cu 20% în acest an, față de 2021, cu un procentaj de 15% de oaspeți repetitivi”, precizează Alexandra Bogatu
Înființată în urmă cu cinci ani, compania Rezident a pornit inițial cu trei apartamente în centrul Bucureștiului și s-a extins la 39 în prezent: 27 în București, 11 la Eforie Nord și unul la Predeal, investiția realizată până acum fiind de 1,8 milioane de euro. Apartamentele sunt oferite spre închiriere pentru perioada dorită de clienți, împreună cu o gamă de servicii hoteliere, în mare parte digitalizate. Business-ul a fost fondat de Alexandra Bogatu din dorința de a oferi oaspeților o casă provizorie cu confortul propriei locuințe.