Cătălin Drulă „desființează” Ordonanța pe energie: Japca dată peste noapte de PNL și PSD lovește grav în economia românească!

Liderul USR, Cătălin Drulă,  susține că în urma Ordonanței pe energie, mii de companii și locuri de muncă sunt în pericol!
„Japca dată peste noapte de PNL și PSD lovește grav în economia românească.
Guvernul Ciucă a dat OUG în aprilie prin care prețul energiei electrice era plafonat pentru 12 luni la 1 leu/KWh pentru firme.
După cinci luni, vine și scoate peste noapte plafonarea pentru sute de companii care produc o parte însemnată din PIB-ul României.
Prețurile pe care le plătesc pentru energie se triplează brusc. Impactul este de sute de milioane de lei pentru unele companii.
Asta este o japcă. O golănie. Un nou OUG 114, cum dădea Dragnea prin 2019.
Ai făcut o promisiune, un contract, și vii și îl schimbi unilateral pentru că mușchiul tău de guvern securisto-socialist poate.
Consecințele?
Creșterea prețurilor, inflație și mai mare. Companiile au costuri mai mari și vor fi nevoite să le transfere în prețuri.
Pierderi de locuri de muncă. Pentru că în fața pierderilor provocate brusc, se fac restructurări și reduceri de cheltuieli. Sunt firme băgate în pierderi sau faliment.
Scăderea economiei. Într-un moment în care lucrurile deja arătau critic, e un brânci dat mediului privat în jos către prăpastie.
Alungarea investițiilor. În țara în care Ciolacu și Ciucă îți aplică metoda Maradona, te gândești de două ori dacă îți riști banii.
I-am avertizat încă din primăvară că plafonarea e prost făcută. N-au vrut soluțiile corecte ale USR – pe care le aplică Spania și Germania.
Acum că au dat de consecințe, își bat joc și trag preșul de sub picioare mediului privat în loc să aibă consultări reale și să introducă soluții graduale.
USR a depus ieri moțiune împotriva lui Virgil Popescu. Parlamentul trebuie să îl demită săptămâna viitoare pe acest ministru incompetent, care a făcut enorm de mult rău României”, a precizat, pe pagina de Facebook, liderul USR.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.