Alarmant: Euro continuă să piardă teren în fața dolarului!

Euro a coborât luni sub 0,99 dolari, minimul ultimilor 20 de ani, după ce Rusia a întrerupt livrările de gaze către Germania prin gazoductul Nord Stream 1.

Această depreciere a monedei euro sporeşte probabilitatea unor crize majore pentru economiile europene, deja afectate din cauza creşterii preţurilor din energie.

În tranzacţiile din Asia, euro a scăzut cu 0,7%, până la un minim de 0,9888 dolari, marcând astfel prima dată când moneda unică a coborât sub pragul de 0,99 dolari din 2002.

Această scădere a monedei unice a venit la scurt timp după ce Rusia a suspendat pe termen nedefinit fluxurile de gaze naturale prin conducta Nord Stream 1, strangulând şi mai mult aprovizionarea cu energie a Europei şi intensificând riscurile de recesiune în bloc.

Gazprom a declarat că suspendarea livrărilor de gaze s-a datorat unei defecţiuni tehnice. Anunţul a venit la doar câteva ore după ce ţările G7 au anunţat că intenţionează să avanseze cu un plafon de preţ pentru exporturile de petrol rusesc, în încercarea de a reduce veniturile care ajung la Moscova şi care ar putea fi folosite pentru a finanţa invazia Ucrainei.

Analiștii economici au avertizat ca folosirea pe post de arma a gazului rusesc prin întreruperea fluxurilor prin Nord Stream 1 ar putea complica substanţial planurile Băncii Centrale Europene de normalizare a politicii monetare.

„Sarcina BCE este mult îngreunată de incertitudinea legată de livrările de gaze ruseşti”, a declarat Brian Martin, şeful departamentului de cercetare economică G3 de la ANZ, adăugând că o creştere cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii de referinţă a BCE a fost deja estimată pentru această săptămână.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.