Ministrul Muncii, Marius Budăi, pune „punctul pe i”: Discuțiile despre reforma pensiilor speciale a existat pe tot parcursul anului. Nu există niciun fel de amenințare din partea premierului!

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit, luni seară, despre scandalul izbucnit în cadrul Guvernului României din cauza reformei pensiilor speciale, în contextul în care surse guvernamentale au declarat recent că el ar fi fost acuzat de către Nicolae Ciucă și de alți membri din cadrul coaliției de guvernare că întârzie reforma acestor pensii. Marius Budăi a explicat, luni, că nu a avut nicio dispută cu premierul României despre acest subiect, iar discuțiile despre reforma pensiilor speciale au avut loc pe tot parcursul anului.

„Discuțiile au fost purtate pe toată perioada acestui an cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană. Din contă, din dicuțiile avute cu Comisia Europeană, îndemnul acesteia a fost să nu ne grăbim. Termenul de 31 decembrie nu reprezintă un termen care să pună în pericol implementarea PNRR din contră, a fost sugestia loc să discutăm și suntem în legătură cu ei zilnic…

Dacă ne ținem de un calendar nu înseamnă că se amână pentru că avem prevederile clare așa cum au fost trecute PNRR în frunte cu aceste pensii, că nu vor mai fi cazuri în care pensiile să depășească venitul aflat în activitate. Aceste lucruri le-am prins în proiect și l-am trimis la Consiliul Suprem al magsitraturii așa cum este normal pentru că este garantul justiției în României”, a explicat ministrul Muncii și Solidarității Sociale în cadrul unui interviu acordat pentru România TV.

Marius Budăi a anunțat, totodată, că proiectul de lege al reglementării pensiilor speciale a plecat deja pe circuitul de avizare și sub nicio formă nu va fi adoptat sub forma unei Ordonanțe de Urgență (OUG).

În cadrul acelui interviu, el a fost întrebat dacă a fost amenințat de Nicolae Ciucă cu remanierea în cazul în care, până la sfârșitul acestei luni, nu va oferi un proiect de hotărâre.

„Nu există niciun fel de amenințare din parea domnului premier! Dacă trebuie să plătesc cu demisia mea că mă îngrijesc cât pot eu de bine de veniturile cetățenilor români și dacă trebuie să mi se ceară demisia că am pledat pentru majorarea pensiilor, dacă trebuie să mi se ceară demisia că am pledat pentru eliminarea acelui procent care nu există în niciun stat membru în UE atunci să mi se ceară. Funcția nu este a lui Marius Budăi, nu este pe persoană fizică, funcția este a PSD, eu sunt un om de partid disciplinat și procedez ca atare.”

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.