USR îi „pulverizează” pe liderii PSD și PNL: Se pregătesc să pună mâna pe Portul Constanța!
USR critică parlamentarii PSD, PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale pentru faptul că în doar două zile au adoptat modificări legislative care permit ca din administraţiile porturilor şi căilor navigabile să facă parte oameni cu mai puţină experienţă.
Potrivit USR, proiectul a fost adoptat luni de Senat, iar în aceeaşi zi a fost trimis la Camera Deputaţilor. A fost convocată „imediat” Comisia pentru transporturi şi s-a decis ca termenul pentru depunerea amendamentelor şi raport să fie tot luni, astfel încât votul final să poată fi dat în plenul Camerei Deputaţilor de marţi, menţionează sursa citată.
„În doar două zile, PSD, PNL, UDMR şi minorităţile au trecut prin ambele Camere ale Parlamentului modificări legislative astfel încât să-şi plaseze în administraţiile porturilor şi căilor navigabile oameni cu aproape zero experienţă, dar fideli partidului la putere. Totul, evident, în defavoarea românilor. USR a votat împotriva modificărilor PSD – PNL. Reţeta folosită de PSD şi PNL nu este tocmai nouă, am văzut-o şi cu alte ocazii: au luat o ordonanţă de urgenţă care implementa un regulament european şi au modificat-o pe ultima sută de metri – la Camera Deputaţilor în cazul acesta – astfel încât să corespundă intereselor lui Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Concret, membrii selectaţi să facă parte din administraţiile porturilor să nu mai aibă 5 ani de experienţă, ci doar 1 an”, transmite USR, prin intermediul unui comunicat.
Deputata USR Cristina Prună, membră a Comisiei pentru industrii, susţine că PSD şi PNL „nu scapă nicio ocazie să modifice regulile pentru a-şi plasa oamenii în funcţii-cheie”, inclusiv când este vorba despre obiective strategice, precum Portul Constanţa.
„Vor doar să-şi căpătuiască clientela de partid şi umplu posturile cu oameni incompetenţi care se mai dovedesc şi corupţi. Astăzi, pe 20 decembrie, în loc să ne uităm care este cea mai bună variantă ca românii să nu mai fie puşi pe drumuri şi la cozi ca să beneficieze de tarife plafonate la energie, PSD şi PNL au votat pe bandă rulantă modificări la diferite legi care să le uşureze numirea cui trebuie în anumite funcţii”, a afirmat Cristina Prună, conform comunicatului.
În opinia deputatei USR Oana Ţoiu, trecerea de la cinci ani de experienţă la doar un an pentru membrii consiliilor de administraţie reprezintă „un atentat la obiectivele strategice” ale României.
„Portul Constanţa este un astfel de obiectiv strategic şi, în momentul când cobori la doar 1 an de experienţă criteriul profesional pentru numirea în consiliul de administraţie, fragilizezi ceva ce nu este important doar pentru România, ci şi pentru Uniunea Europeană, pentru comerţul cu grâne din Ucraina, inclusiv pentru capacitatea noastră tehnică de a contribui la această piaţă unică şi la siguranţa comerţului. Este unul din subiectele importante inclusiv în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. În 2021, indemnizaţiile membrilor din consiliul administraţie au costat 1,5 milioane lei. Ăsta este, de fapt, preţul mic pentru care au de gând PSD şi PNL să vândă, indirect, Portul Constanţa, prin numirea unor oameni tot mai puţini profesionişti în aceste funcţii”, a explicat Oana Ţoiu, membră în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor.
Un an experiență? Și studii?
Un an de hamalâc in port o fi destul ?
Bătaie de joc !