Din ring, pe platourile de filmare!
Campionul mondial de la Kempo, Yani Zaharia, a dat lovitură și în cinematografie. Luptătorul este protagonist în două seriale total diferite.
Yani Zaharia, multiplu campion mondial la Kempo și unul dintre cei 4 copii ai șefului Federației de Kempo, Amatto Zaharia, și-a descoperit talentul actoricesc!
Cel mai recent proiect cinematografic la care ia parte este serialul Clanul.
„Am trecut cu brio toate probele lor și mi-au zis că dau foarte bine pe sticlă și așa mi-am făcut intrarea în Clanul” – Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
Sportivul a văzut pe pielea lui cât de grea este viața de actor.
„În fiecare zi mă trezeam la 4, 5 dimineața, mă pregăteam și la 7 eram pe platourile de filmare. Începeam să filmăm și nu știam când se va termina pentru că la o secvență de 3, 4 secunde, filmezi 5-6 ore” – Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
Joacă și într-un serial pe Disney
Yani va mai apărea și într-o producție Disney Channel, care va avea premiera anul acesta.
„Primul serial în care am apărut se numește <<We were the lucky ones >> și va fi difuzat pe Disney Channel. Îmi place foarte mult” – Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
Sportivul vrea să continue cu actoria.
„Voi merge la cât mai multe castinguri, să pot să încerc să apar în cât mai multe filme și seriale” -Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
După filmări, Yani își face timp și pentru antrenamentele de la Kempo.
„Pe la 8 seara ajung acasă, îmi pregătesc geanta și merg la sală. E greu, dar așa cum am îmbinat toate celelalte lucruri pe care le-am făcut în viață cu sportul așa voi îmbina și actoria”– Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
În mai va relua competițiile de kempo
Anul trecut în noiembrie, la Miami, la Pan American Internationals, Yani a suferit o fractură la osul orbital meridian. Timp de 6 luni doctorul i-a interzis să mai participe la concursurile de Kempo.
„Tot timpul ascult sfaturile medicului și pe ale tatălui meu. Sunt tânăr și am tot timpul să lupt, sănătatea este cea mai importantă. Eu mă pregătesc intens și începând cu 1 mai voi putea participa din nou la competițiile sportive” -Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
Va scoate o a doua piesă
În urmă cu doi ani, Yani a lansat o piesă „Ola mami” și nu vrea să se oprească aici.
„Urmează să lansez o altă piesă. Am vorbit cu cei de la studioul unde iau lecții de canto și mi-au pregătit o piesă frumoasă” -Yani Zaharia, campion mondial, european și național la Kempo.
Talentul muzical este o moștenire de familie. În tinerețe, tatăl său, Amatto Zaharia, a fost solistul și chitaristul unei formații, iar băiatul cel mare, David, a fost toboșar într-o trupă de heavy metal.