Spectacole de neratat, în luna aprilie, la Teatrul Arte dell’Anima
„Totul despre femei” de Miro Gavran, regia Felix Crainicu
Spectacolul „Totul despre femei” vorbește despre forța, magia și puterea femeii, fără a fi feminist în vreun fel. Spectacolul prezintă femeia într-un mod realist, empatic, comic, fără a fi lipsit de ironie, sarcasm, invidie și gelozie. Fie că vorbim de prietenie, relații familiale sau colegiale, descoperim într-o oră și jumătate femeia cu toate fațetele ei: mame, soții, iubite, surori, prietene.
O comedie fabuloasă cu Corina Dănilă, Adriana Irimescu și Crina Lință. Nu mai puțin de 15 personaje întruchipate în cinci povești de viață.
- Sâmbătă, 22 aprilie, ora 19:00 – Teatrul Arte dell’Anima
Bilete disponibile în rețeaua myStage.ro: https://www.mystage.ro/spectacole/totul-despre-femei-1184?af=41
„Lettice și Leușteanul” de Peter Shaffer, regia Geanina Hergheligiu
Vino să afli povestea Reginei Maria Stuart, a bucătăriei elisabetane și ingredientul secret al unei prietenii longevive într-o comedie extraordinară! Silviu Biriș pentru prima dată în cariera de peste 20 de ani intepretează 4 roluri, alături de colegele sale Crina Lință și Ioana Pavelescu în spectacolul Lettice și Leușteanul de Peter Shaffer, regia Geanina Herghelegiu!
O comedie satirică, ce îmbină istoria cu situații neașteptate și momente de maximă intensitate. Un ghid turistic extravagant, o doamnă oficială și rigidă, un bătrânel morocănos, un asistent sarcastic, un tânăr visător și un avocat influențabil vă vor încânta privirile în acest spectacol extrem de apreciat.
- Joi, 27 aprilie, ora 19:00 – Teatrul Arte dell’Anima
Bilete disponibile în rețeaua mystage.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima: https://www.mystage.ro/spectacole/lettice-si-leusteanul-895