Liderii USR îl „spulberă” pe ministrul Daea: Trebuie să plece de la Ministerul Agriculturii, pentru că nu se descurcă şi a produs „pagube imense”!

Petre Daea trebuie să plece de la Ministerul Agriculturii, pentru că nu se descurcă şi a produs „pagube imense”, a afirmat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul USR Ionuţ Moşteanu.

„Plouă de câteva zile şi tot ce putem să spunem e „Doamne ajută!”, pentru că în 2023 singura speranţă a agriculturii româneşti este ploaia, pentru că PSD şi PNL au ales să lase Agricultura pe mâna domnului Petre Daea. În locul unui om care ştie ce înseamnă agricultură modernă, care ştie care e potenţialul României, care ştie cum se face agricultura în alte ţări performante în domeniu, voi aţi venit din nou cu Petre Daea, un ministru care acum 50 de ani a terminat facultatea de Agronomie se înscria în Partidul Comunist Român din convingere, după propriile declaraţii, se apuca de „Ştefan Gheorghiu” şi studia – atenţie un pic, că e greu – materialismul dialectic şi istoric, concepţia revoluţionară despre lume şi viaţa PCR, fundament teoretic al conştiinţei socialiste sau atributele conducerii unităţii agricole socialiste”, a declarat Moşteanu la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii.

Deputatul USR a arătat că Petre Daea ar fi trebuit demis „în secunda doi, după ce s-a dus la Bruxelles, a dat date eronate şi a obţinut cele mai mici compensaţii pentru fermierii afectaţi de importul de cereale din Ucraina – 10 milioane de euro, şi apoi ne-a spus: „Dublăm suma de la bugetul statului”, ca şi cum ar fi dublat-o din buzunar”.

„Aţi condamnat agricultura românească. N-o spun eu, o spun miile de fermieri care au protestat zilele trecute în toată ţara. Au ieşit să protesteze împotriva ministrului care aleargă noaptea pe câmp cu camerele de filmat după el, în loc să alerge mai mult pe la Bruxelles pentru a obţine banii meritaţi de fermierii români. Domnule Marcel Ciolacu, aud că veniţi cu propuneri heirupiste, care nu rezolvă nimic problema cerealelor din Ucraina. Stresat de sondaje, v-aţi luat mai nou la întrecere cu rusofilul Simion. Problema trebuie discutată diplomatic şi rezolvată la nivel european, orice altceva este doar populism ieftin”, a afirmat Moşteanu.

El s-a adresat apoi ministrului Agriculturii. „Nu făina de greier e problema românilor, ci faptul că aţi adus producătorii români în sapă de lemn. România e în top cinci ţări europene ca potenţial agricol. Avem aici tot ce ne trebuie, avem sol fertil, avem spaţiu agricol, avem bani europeni, dar cu toate astea 70% din alimentele de bază provin astăzi din importuri”.

Deputatul USR a adăugat că „ceea ce lipseşte este un profesionist la Ministerul Agriculturii, un om care pună interesele fermierilor români pe primul loc, nu un om pe care îl preocupă micile combinaţii, angajările de partid la Ministerul Agriculturii”, cu referire la stenogramele din dosarul fostului ministru Adrian Chesnoiu „care spune acolo cum Nea Petrică îi cerea să mai angajeze pe unul sau pe altul”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.