Totul despre cancerul ovarian
Controlul anual de rutină la medicul ginecolog vă poate salva viața. În fiecare zi, trei românce mor din cauza cancerului ovarian. Aproape 53% dintre femeile care primesc acest diagnostic pierd lupta.
Cancerul ovarian este o boală tăcută. Poate fi confundată cu o afecțiune din sfera digestivă sau abdominală. Cele mai frecvente simptome pentru cancer ovarian sunt durere la nivelul abdomenului și zonei pelviene, tulburări digestive, creștere în volum a abdomenului, nevoie frecventă de a urina, edeme la nivelul picioarelor, senzație de sațietate instalată rapid și oboseală extremă.
”Te poate duce cu gândul mai degrabă spre probleme digestive sau probleme urinare, mai degrabă decât spre probleme ginecologice. Și asta o face în general, să fie diagnosticată în stadii avansate. Nu există o variantă de prevenție. Într-adevăr, există posibilitatea de a face consulturi ginecologice o dată pe an sau o dată la șase luni.”, a explicat Dr. Dragoș Median, medic primar oncologie, la Euronews România.
Depistat în stadii incipiente, cancerul ovarian poate fi vindecat în peste 90% dintre cazuri.