Premierul Ciucă (nu) mai demisionează. Rotativa guvernamentală se amână!

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, că dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua.

„Astăzi ar fi trebuit să-mi depun mandatul în condiţiile în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. Ţinând cont de faptul că, aşa cum până acum, împreună cu dumneavoastră, am găsit soluţii, aşa cum până acum nu am dat înapoi în faţa responsabilităţii, după discuţiile pe care le-am avut la nivelul coaliţiei şi aseară şi în această dimineaţă, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ, am decis să menţinem acest dialog astfel încât să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice şi să facem în aşa fel încât, pe baza înţelegerii şi raţiunii, împreună cu dumnealor, să găsim soluţii, doar că aceste soluţii nu se pot rezolva printr-o singură decizie. Sunt probleme care au fost acumulate în timp, în peste 30 de ani”, a afirmat Ciucă, la Palatul Victoria, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Potrivit premierului, coaliţia şi-a asumat dezvoltarea şi modernizarea sistemului de educaţie, fiind alocate sume considerabile „faţă de ceea ce au însemnat până nu demult doar vorbe”.

„Din 2022 până astăzi, au fost alocate Educaţiei suplimentar 8 miliarde de lei de la bugetul de stat. Am asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă alocarea a 3,6 miliarde de euro tocmai în tot ceea ce înseamnă modernizarea şi reforma sistemului de învăţământ, a tot ceea ce înseamnă suportul tehnic şi pregătirea şi specializarea cadrelor didactice”, a adăugat Ciucă.

El a făcut apel la raţiunea cadrelor didactice, precizând că Guvernul nu-şi poate asuma ca printr-o măsură unidirecţională să dezechilibreze întreg bugetul de stat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.