Misterul dispariției fostului ministru de Externe al Chinei, Qin Gang, se adâncește!

La câteva ore după ce forul legislativ suprem al Chinei a convocat săptămâna trecută o reuniune specială pentru a-l demite pe ministrul de externe Qin Gang, în vârstă de 57 de ani, fotografii şi menţiuni ale acestuia au început să dispară de pe site-ul fostului său minister, relatează Reuters. 

Deşi o parte din aceste informaţii au reapărut câteva zile mai târziu, Qin nu figurează pe lista „foştilor miniştri” de pe site, iar de câteva zile încoace, la o căutare a numelui său nu mai apare niciun rezultat: „Ne pare rău, Qin Gang nu a fost găsit”.

De fapt, acesta nu a mai fost văzut în public de mai bine de o lună.

China l-a numit pe un diplomat experimentat, Wang Yi, în locul lui Qin, dar a oferit puţine indicii suplimentare cu privire la motivul schimbării. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Mao Ning, a declarat joi că Beijingul va publica în timp util informaţii despre Qin şi se opune „agitaţiei rău intenţionate”. Ea a răspuns astfel unui reporter care a întrebat despre transparenţa în legătură cu înlăturarea lui Qin. A fost doar una dintre cele peste 25 de întrebări care îl menţionau pe Qin la briefingurile de presă din ultimele zile şi pe care ministerul le-a evitat.

Ministerul de Externe al Chinei şi Biroul de Informaţii al Consiliului de Stat, care se ocupă de întrebările presei în numele partidului şi al guvernului, nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii ale Reuters.

Absenţa neobişnuit de lungă şi inexplicabilă a lui Qin, mandatul său brusc scurtat, precum şi alte întâmplări ciudate, cum ar fi site-ul ministerului, înseamnă că vârtejul speculaţiilor va continua.

„Adevărul va ieşi în cele din urmă la iveală – de obicei aşa se întâmplă în China, deşi uneori durează luni sau ani – dar modul în care a fost demis face puţin probabil să fi fost un motiv legat de sănătate”, a declarat Ian Johnson, senior fellow pentru studii despre China la Council on Foreign Relations.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.