Premii de 65 de milioane de dolari la Openul Statelor Unite
Openul Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Şlem al sezonului din circuitul profesionist de tenis, care se va disputa la New York între 28 august şi 10 septembrie, va oferi premii de 65 de milioane de dolari, în creştere cu 8% faţă de ediţia 2022, a anunţat Federaţia americană de tenis, citată de EFE.
Valoarea premiilor oferite la US Open 2023 reprezintă un record pentru această competiţie, care sărbătoreşte anul acesta cinci decenii de egalitate a plăţilor pentru jucători şi jucătoare la Flushing Meadows.
Astfel, în 1973, Openul Statelor Unite a devenit primul eveniment sportiv în care valoarea premiilor a fost egală între jucători şi jucătoare, câştigătorii trofeelor la masculin şi feminin plecând acasă cu câte un cec în valoare de 25.000 de dolari.
Românul Ilie Năstase a cucerit trofeul la US Open în 1972, după ce l-a învins în finală pe americanul Arthur Ashe, la capătul unui meci în cinci seturi (3-6, 6-3, 6-7, 6-4, 6-3). „Nasty” a fost recompensat cu 25.000 de dolari pentru acest succes, în timp ce americanca Billie Jean King a primit 10.000 de dolari pentru câştigarea titlului la feminin.
Cinci decenii mai târziu, campionul şi campioana de la US Open vor încasa câte un cec în valoare de trei milioane de dolari.
Toţi jucătorii care vor accede pe tabloul principal al turneului vor primi suma minimă de 81.500 de dolari, mai mare cu 44% faţă de ediţia din 2019, când premiul minim a fost de 58.000 de dolari.
Faza calificărilor va oferi, de asemenea, premii importante, cu 22.000 de dolari pentru cei care vor disputa primul tur şi 45.000 de dolari pentru cei care vor accede în turul al treilea.