Deputatul PSD, Dan Cristian Popescu, pune tunurile pe primarul userist al Sectorului 2: „Radu Mihaiu nu a îndeplinit, în trei ani de mandat, niciuna dintre promisiunile făcute în campanie!”

Primarul userist al sectorului 2, Radu Mihaiu, se apropie de trei ani de mandat. Ca fost viceprimar al sectorului 2 și, evident, cunoscător al situației de aici, cum apreciați prestația actualului edil?

Cu toată dorința de a găsi ceva bun în activitatea lui Radu Mihaiu, pentru că, până la urmă, toți ne dorim ca sectorul 2 să se dezvolte din toate punctele de vedere, nu am reușit să identific lucruri pozitive în prestația acestuia din ultimii trei ani. În afară de continuarea unor proiecte demarate de fosta administrație, cu care dânsul, astăzi, se laudă, nu a realizat nimic notabil. Mă refer aici la Parcul Sticlăriei, la reabilitarea și modernizarea unor școli din sector, într-un ritm, ce-i drept, care a lăsat de dorit și la prețuri din ce în ce mai mari. În ciuda unei inflații galopante, consider că, în foarte multe cazuri, creșterea prețurilor la lucrările derulate de Radu Mihaiu și echipa sa, este nejustificată.

În rest, am văzut doar o apetență ieșită din comun pentru cheltuieli care nu aduc o dezvoltare reală a sectorului și mă refer aici la contracte de consultanță, în special consultanță juridică, de audituri, la tot felul de lucruri care generează niște hârtii, niște documente, care nu îți aduc, în niciun caz, o îmbunătățire a infrastructurii sau a nivelului de trai al cetățenilor din sector. Vorbim doar de bani cheltuiți pe lucruri inutile.

De ce face aceste lucruri? Probabil din neștiință sau din dorința de a-și ajuta niște prieteni care au firme de consultanță și vrea să le ofere niște bani. Sincer, nu știu!

„Radu Mihaiu a arătat o apetență ieșită din comun în a angaja tot felul de amici politici la Primărie!”

Este de notorietate la Primăria Sectorului 2 angajarea unor amici politici, membri de partid, sau tot felul de contracte de consultanță sau juridice acordate unor firme ale unor useriști?

Observăm, cum bine ați spus, o apetență în a angaja tot felul de amici politici la Primărie. Este deja celebră acea creștere nesimțită a numărului de consilieri personali de la 2 la 11. Tot felul de pile aduse, probabil, de Radu Mihaiu pentru că nu avea foarte mulți prieteni care aveau un loc de muncă și ca atare a vrut să le dea o mână de ajutor, angajându-i la Primărie. Problema este că asistăm la o cheltuire inutilă a banului public în sprijinul clientelei de partid.

Dacă ne uităm la promisiunile dânsului din campanie observăm că nu a realizat nici măcar una. Spre exemplu, spunea că va organiza o licitație pentru salubritate și că va face o curățenie mult mai bună și mai ieftină la nivelul sectorului. Din păcate, nu a făcut licitația, se plătesc mai mulți bani firmei Supercom și, după cum se vede, nu s-a făcut nicio curățenie mai bună în sector. Spunea, de asemenea, că va rezolva problema traficului. Nu a făcut niciun loc de parcare suplimentar, în schimb amendează cetățenii din sector pentru ineficiența dânsului. Ar fi bine să se amendeze singur pentru că nu și-a ținut promisiunea și, ca atare, nu a făcut mai multe locuri de parcare.

„Nicușor Dan și Radu Mihaiu ne spuneau că Pasajul Ghica  va fi finalizat în 2021!”

Pasajul Ghica este perceput, se pare, doar ca o armă electorală pentru Nicușor Dan și implicit Radu Mihaiu. Trebuia finalizat în anul 2021, ne aflăm în vara anului 2023, și încă se lucrează la aceasta…

O altă problemă pentru locuitorii din sectorul 2 și nu numai, a fost generată de întârzierea finalizării Pasajului de la Doamna Ghica. Atât Nicușor Dan, cât și Radu Mihaiu, se laudă și cheamă televiziunile cu ocazia fiecărui cui bătut, la fiecare șaibă răsucită. Ni se spunea că Pasajul va fi finalizat în anul 2021 și nici acum, spre finalul verii lui 2023, nu este încă finalizat.

Când am spus, în toamna anului 2020, că Pasajul Ghica va fi terminat în apropierea alegerilor din anul 2024 pentru ca Nicușor Dan și Radu Mihaiu să se laude cu acesta, multă lume a spus că exagerez. Din păcate, realitatea demonstrează afirmațiile mele de atunci. Fie că este din neștiință sau, mai rău, din ticăloșie, finalizarea acestui Pasaj a fost amânată până spre alegeri pentru a se lăuda, așa cum am spus, cu ceva palpabil.

Să nu uităm că Pasajul Ghica nu fost început de dânșii ci de doamna Gabriela Firea, fostul primar general.

„Lipsa transparenței este, astăzi, la ea acasă la Primăria Sectorului 2!”

Problema poluării din sector nu a fost rezolvată,  prețurile în privința reabilitării blocurilor a crescut foarte mult, transparența cheltuirii banului public a fost uitată. Cum comentați?

Cum ați spus, candidatul Radu Mihaiu se declară revoltat de gradul de poluare din sectorul 2 și anunța că problema, cu el ca primar, va fi imediat rezolvată. Ne prezenta proiectul gării de la Petricani și alte proiecte fanteziste care, ca și eliminarea poluării din sector, s-au dovedit doar niște minciuni electorale.

Sunt convins că toți cetățenii din sectorul 2, pe care îi consider oameni  inteligenți și de bună credință, și-au dat seama că Primăria a ajuns pe mâna unor neaveniți, unor neștiutori, unor oameni care preferă să cheltuiască după bunul plac banul public, fără a da socoteală nimănui.

Radu Mihaiu, la orice problemă ridicată de oameni, dă vina pe altcineva. Este de vină, spune el, ori guvernul, ori fostele administrații, ori Primăria Capitalei, ori… El este, evident, perfect și le știe pe toate, dar realitatea arată că nu se pricepe la nimic. Asistăm, din păcate, cu toții la un episod trist care sper să se termine cât mai repede.

În privința reabilitării blocurilor vedem că lucrurile se mișcă foarte greu pentru că a mărit de trei ori prețurile cu care se lucrează. Și mai nou cere și o cofinanțare din partea cetățenilor. Este un lucru incorect și o lipsă de respect față de cetățeni pentru că nu poți ca jumătate din sector să îl faci fără contribuție și la cealaltă jumătate să le ceri cetățenilor să contribuie la costul reabilitării blocurilor.

Nu în ultimul rând, lipsa transparenței este, astăzi, la ea acasă la Primăria Sectorului 2. Dacă mai țineți minte prima mea măsură, luată în 2016, când am ajuns viceprimar, a fost introducerea pe site-ul Primăriei a tuturor contractelor și a cheltuielilor. Din păcate, Radu Mihaiu nu respectă această hotărâre de Consiliu Local. Afișează doar ce-i convine, când are chef, fără a respecta această hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 2.

A fost celebră acțiunea unui grup civic din sectorul 2 care a cerut CV-urile consilierilor personali ai lui Radu Mihaiu. A durat mai bine de un până să posteze pe site-ul Primăriei CV-urile acestora pentru că erau precare. Este inadmisibil, însă, ca aceste lucruri să fie ascunse locuitorilor Sectorului 2. Tot ce a spus în campanie, toate promisiunile sale și ale USR-ului, au fost uitate, iar Radu Mihaiu și USR fac, astăzi, exact invers.

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.