Campania de prevenție a UMFCD – “Asumă-ți să fii sănătos!”– Litoral 2023. Screening oferit de 36 de medici dermatologi, endocrinologi și pediatri!

Pentru al treilea an consecutiv, campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București va ajunge pe litoralul românesc și va oferi turiștilor prezenți în 5 stațiuni de la Malul Mării Negre consultații gratuite în specialitățile dermatologie, endocrinologie și, începând din acest an, și în domeniul pediatriei.

Campania ce va fi realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) și Societatea Română de Pediatrie (SRP) cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică din Constanța și al Ministerului Apărării Naționale se va derula în perioada 14-19 august și va beneficia de voluntariatul medicilor rezidenți și specialiști, precum și de suportul coordonatorilor principali ai acestui eveniment: Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al U.M.F.C.D., Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Prorector al U.M.F.C.D., Președinte al S.R.P.- Prof. Univ. Dr. Doina Pleșca, Dr. Alin Nicolescu,  Secretar General S.R.D. , precum și Ec. Cristina Ecaterina Schipor, Director Executiv al D.S.P. Constanța.

 “În contextul în care prima, dar mai ales a doua ediție a campaniei de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila -Asumă-ți să fii sănătos!- au înregistrat un interes crescut din partea turiștilor aflați la malul Mării Negre, aceștia beneficiind, cumulat, de peste 4.400 de consultații gratuite în specialitățile dermatologie și endocrinologie, am decis, împreună cu cele două societăți medicale de profil, să repetăm experiența anilor anteriori și, în plus, să-i cooptăm în acest proiect și pe colegii noștri pediatri ceea ce ne face să credem  că această a treia ediție va contabiliza, la finalul său, rezultate semnificativ mai mari, iar pentru realizarea acestui important proiect țin să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri și în mod special celor 36 de medici care au decis să se implice în acest program de voluntariat, Ministerului Apărării Naționale și Direcției de Sănătate Publică din Constanțaa declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Pe parcursul celor șase zile ale Campaniei – Asumă-ți să fii sănătos! –Litoral 2023, toți cei care doresc să beneficieze gratuit de consultații dermatologice, endocrinologice și pediatrice vor putea apela la profesionalismul celor 36 de medici (rezidenți și specialiști) care vor fi prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spațioase ale M.Ap.N. pe care vor fi afișate bannere ale campaniei) în următoarele stațiuni: Costinesti, Neptun, Saturn, Mangalia și Olimp. Consultațiile se vor face în perioada 14-19 august în intervalele orare 09.00 – 12.00 si 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 19 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.

 

Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere:

  1. Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor –plajă Neptun
  2. Baze salvare acvatică-salvamar și punct de prim ajutor – plajă Mangalia
  3. Plaja Olimp (langa hotel Meduza)
  4. Containere Smurd-ISU- plajă Costinești
  5. Containere Smurd-ISU- plajă Saturn

Screening privind riscul apariției cancerului cutanat

 

Societatea Română de Dermatologie continuă seria campaniilor de prevenție Euromelanoma alăturându-se și anul acesta proiectului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București – „Asumă-ți să fii sănătos!” –Litoral 2023 și, în parteneriat cu Societatea Română de Endocrinologie și Societatea Română de Pediatrie, va oferi consultații medicale dermatologice tuturor turiștilor aflați pe litoralul românesc în perioada 14-19 august.

De altfel, de-a lungul celor 9 ani de la debutul campaniei Euromelanoma, peste 18.000 de români au beneficiat de consultații dematologice gratuite, iar alte câteva zeci de mii de persoane au fost informate în detaliu asupra riscurilor la care își pot expune pielea, dar și cum se poate preveni apariția unei afecțiuni cutanate.

Ca și în edițiile anterioare ale campaniei UMFCD – “Asumă-ți să fii sănătos”, derulate la Malul Mării Negre, screeningul S.R.D. va evidenția principalii factori considerați de risc înalt de către dermatologi  în dezvoltarea cancerului cutanat:

  • Utilizarea de solare;
  • Expunere frecventă intenționat la soare;
  • Expunere în timpul activităților profesionale la soare;
  • Expunere recreațională la soare (de exemplu sport sau grădinărit);
  • Istoric familial de melanom.

Primele două ediții ale campaniei “Asumă-ți să fii sănătos!” derulate pe litoralul românesc ne-au demonstrat, de la o ediție la alta, un interes crescut al populației față de propria viață și chiar dacă oamenii se aflau în perioada de concediu și-au sacrificat câteva zeci de minute pentru a-și verifica starea actuală de sănătate din punct de vedere dermatologic și pentru a se asigura că , și dincolo de metaforă, se vor simți și în viitor foarte bine în propria piele, fapt care ne bucură și ne determinăm să dăm continuitate acestei campanii de prevenție pe care cred că o putem denumi deja una de tradiție a UMF Carol Davilaa declarat Dr. Alin Nicolescu– Secretar General al S..RD..

Cancerul de piele este o problemă importantă de sănătate publică, fiind cel mai frecvent cancer în populația albă. Incidența lui a crescut de 3-4 ori în ultimele decade și se află în continuă creștere, în contextul creșterii duratei de viață, îmbătrânirii populației și continuării comportamentelor de expunere la soare. Conform datelor OMS 1/3 din cancerele diagnosticate în întreaga lume sunt cancere cutanate.

Principalele forme de cancer de piele sunt Melanomul și Non-melanoma skin cancer (NMSC, epitelioame cutanate). Melanomul (MM) reprezintă sub 5% din cazurile de cancer cutanat și este responsabil de 75% din decesele cauzate de cancerele de piele. Carcinomul bazocelular CBC este cea mai frecventă formă de cancer cutanat (75%), urmată de Carcinomul spinocelular CSC (20%).

Cancerele de piele reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate, fiind asociate cu morbiditate, mortalitate și costuri medicale ridicate în cazurile avansate. Depistarea precoce este principala modalitate de reducere a morbidității, mortalității și costurilor economice și sociale ale cancerelor cutanate.

Accesați pagina web www.euromelanoma.org pentru a învăța cum să depistați semnele cancerului de piele.

DESPRE SOCIETEATEA ROMÂNĂ DE DERMATOLOGIE

Societatea Română de Dermatologie (S.R.D.) este o asociaţie profesională şi ştiinţifică de elită a medicilor dermatovenerologi din România, cu o îndelungată şi bogată tradiţie, afiliată Asociaţiei Medicale Romane (A.M.R.). SRD este principalul for profesional al medicilor dermatologi din România. În general, scopul Societății constă în creşterea performanţei medicale în domeniul dermatologiei şi al venerologiei şi apărarea valorilor şi intereselor acestei comunităţi medicale. organizează, în ţară, congrese naţionale, conferinţe, consfătuiri, simpozioane şi participă, prin delegaţii săi, la congresele internaţionale şi la orice alte manifestări ştiinţifice. Anul acesta, Societatea Română de Dermatologie împlineşte 95 de ani de activitate.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitati www.srd.ro.

Screening pentru riscul de Osteoporoză și Sindrom metabolic

În cea mai aglomerată săptămână de pe litoral, care coincide cu weekendul prelungit de Sfânta Maria, când se estimează prezența a aproximativ 200.000 de turiști, cei care se vor afla în stațiunile Neptun, Mangalia, Costinești, Saturn și Olimp vor putea beneficia de consultații gratuite cu ajutorul medicilor endocrinologi: screening pentru sindrom metabolic și screening pentru osteoporoză.

 

Astfel, într-o perioadă considerată una dintre cele mai aglomerate de pe litoral, organizatorii vor amplasa în cinci stațiuni corturi puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale, în care cele trei specialități medicale vor efectua consultații gratuite: screening pentru sindrom metabolic, screening pentru osteoporoză și screening dermatologic și pediatric. Consultațiile vor fi asigurate de către 10 medici rezidenți pe fiecare specialitate care vor avea și câte 2-3 îndrumători (medici specialiști/primari).

În cadrul acestei evaluări, cei 12 medici endocrinologi și rezidenți care vor participa la campania de screening vor urmări stabilirea riscului de fractură majoră osteoporotică și a fracturii de șold, calculat cu ajutorul unui instrument numit FRAX, precum și utilizarea chestionarului IOF (International Osteoporosis Foundation) pentru stabilirea riscului de osteoporoză și al fracturilor de fragilitate. De asemenea în cadrul campaniei de screening pentru sindromul metabolic se vor măsura: înălțimea, greutatea, indicele de masă corporală, circumferința abdominală, tensiunea arterială, glicemia.

De ce screening pentru osteoporoză?

 

Osteoporoza reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Osteoporoza este caracterizată de scăderea densității minerale osoase și alterarea microarhitecturii țesutului osos, creșterea fragilității oaselor și, în consecință, creșterea riscului de fractură.

 

Osteoporoza afectează la nivel mondial aproximativ 21,2% din femeile peste 50 de ani și 6,3% din bărbații din aceeași categorie de vârstă, ceea ce sugerează că aproximativ 500 milioane de femei și bărbați la nivel global pot fi afectați de această boală. Osteoporoza cauzează mai mult de 8,9 milioane de fracturi anual, ceea ce presupune că la nivel mondial se produce o fractură la fiecare 3 secunde. (1)

 

Costurile legate de osteoporoză în România au fost estimate a se ridica în 2010 la 129 milioane euro. Se estimează o creștere la 151 milioane euro în 2025, reprezentând o creștere de 17%. (2)  Pe lângă un cost semnificativ pentru societate, fracturile de fragilitate presupun, pentru cei afectați durere, suferință și dizabilități semnificative, putând conduce chiar și la deces.

 

De ce screening pentru sindrom metabolic?

 

Sindromul metabolic reprezintă un complex de factori de risc cardiovasculari și metabolici și este caracterizat prin prezența hiperglicemiei/rezistenței la insulină, a obezității, a hipertensiunii arteriale și a dislipidemiei. Înțelegerea sindromului metabolic este relevantă pentru identificarea pacienților care prezintă un risc ridicat de a dezvolta boli cardiovasculare aterosclerotice și diabet zaharat de tip 2. În Europa, aproximativ 1/4 din populația adultă are sindrom metabolic, iar în SUA prevalența sindromului metabolic este de 34,2%. (3)

Prevalența globală a sindromului metabolic în populația adultă din România este de 38,50% , fiind mai mare la bărbați (43,20%) decât la femei (34,20%). (4) Prevalența obezității (IMC ≥ 30 kg/m²) la nivel mondial este anticipată să crească în anul 2035 la 24% din populația generală, față de 14% în 2020. în România se estimează creșteri dramatice ale obezității în anul 2035, de până la 35% din populația adultă. (5) și într-o perioadă de concedii, când românii sunt interesați mai degrabă de relaxare, este necesar ca noi medicii să venim către ei și să le amintim cât de importantă este sănătatea. Din perspectiva medicului endocrinolog, mă preocupă în mod deosebit să putem depista din vreme anumite boli cu impact major în viața oamenilor, precum osteoporoza și sindromul metabolic. În cazul persoanelor care vor fi identificate cu risc crescut de osteoporoză sau pentru sindrom metabolic, acestea vor rămâne în contact cu medicii din campanie, pentru a fi îndrumate pe mai departe a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Prorector UMFCD.

DESPRE SOCIETEATEA ROMÂNĂ DE ENDOCRINOLOGIE

 Societatea Română de Endocrinologie (SRE) este o organizație științifică și profesională independentă a medicilor endocrinologi din România, precum și a altor specialiști cu activitate demonstrabilă în domeniul endocrinologiei. Societatea Română de Endocrinologie are drept scop: difuzarea informației de specialitate, ridicarea nivelului științific și tehnic al membrilor săi, îmbunătățirea asistenței curativo-profilactice de specialitate pe întreg teritoriul țării, colaborarea cu alte societăți și organizații naționale și internaționale în vederea afirmării și creșterii prestigiului școlii române de endocrinologie. ( https://www.sre.ro)

 1.International Osteoporosis Foundation. Facts and Statistics. Available at: www.iofbonehealth.org/facts-statistics. Accessed August 9, 2023

2.Ivergard M et al Epidemiology and Economic Burden of Osteoporosis in Romania, Arch Osteoporosis, 2013

3.Metabolic Syndrome. [Updated 2020 Nov 1]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2021 Jan

4.PREDATORR study. J Endocrinol Invest. 2016

5.World Obesity Atlas 2023

 Evaluarea stării de nutriție a copiilor

Începând cu acest an, respectiv în perioada 14-19 August, Societatea Română de Pediatrie se alătură campaniei de prevenție ”Asumă-ți să fii sănătos!”, inițiată de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, proiect de mare anvergură care evaluează diferiți   parametri ai stării de sănătate deopotrivă la copii și la adulți.

În cadrul acestei campanii, 12 medici pediatri, prezenți în 5 stațiuni de pe litoralul românesc, își propun să evalueze gratuit starea de nutriție a copiilor în corelație cu unele variabile socio-economice și familiale.

Am decis ca, începând din această vară să ne alăturăm proiectului Unversității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, mai precis campaniei de prevenție-Asumă-ți să fii sănătos!-prin care ne dorim să oferim un screening cât mai amplu copiilor aflați în vacanță pe litoral și, profitând de această ocazie, le adresăm , mai ales părinților, invitația de a ne trece pragul, și de a apela la serviciile medicale de prevenție pe care medicii noștri pediatri le vor dărui micuților turiști , în perioada  14-19 august” a declarat Președintele Societății Române de Pediatrie , Prof. Univ. Dr. Doina Pleșca.

Activitățile desfășurate de medicii pediatri în această perioadă vor fi coordonate de către Prof. Univ. Dr. Doina Anca Pleșca, Președinte al Societății Române de Pediatrie și de Conf. Univ. Dr. Anca Drăgănescu.

Bilanțul campanie de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!

Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul primei ediții a campaniei de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”- Litoral 2021- a fost 2.066 din care 913 consultații de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 709 consultații pentru screening sindrom metabolic și 444 pentru screening osteoporoză.

Numărul total al consultațiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2022- a fost 4.374 din care 2.014 – consultații de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.525 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 835 de consultații pentru screening osteoporoză.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.