Premierul Ungariei, Viktor Orban, nu vrea Ucraina în NATO

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a declarat că există pericolul izbucnirii unui al treilea război mondial şi a făcut un apel la instaurarea păcii cât mai curând în Ucraina. De asemenea, premierul maghiar nu vrea ca Ucraina să adere la NATO.

Prim-ministrul ungar a avertizat asupra pericolului unui al treilea război mondial şi a spus că în Ucraina este nevoie de pace, cât mai curând posibil, şi a vorbit şi despre faptul că dacă SUA ar dori pacea, în dimineaţa următoare ar fi pace, argumentând că dacă din Occident – în special din SUA – nu mai sosesc bani şi echipamente, atunci războiul s-a terminat. „Ucrainenii nu pot fi ignoraţi, trebuie incluşi, însă factorul real nu este Ucraina, ci voinţa SUA. Să îl chemăm înapoi pe Trump! Aceasta este singura cale de ieşire”, a mai afirmat Viktor Orban.

„Trăim vremuri foarte periculoase. Al treilea război mondial ar putea să ne bată la uşă. Acesta este şi mesajul pe care îl tot transmit Americii, de exemplu, şi la summit-ul NATO: să fie precauţi! Dacă oricare dintre ţările occidentale ar trimite militari pe câmpul de luptă, asta ar însemna un război direct între Occident şi Rusia, iar atunci ne-am regăsi imediat într-un al treilea război mondial”, a mai spus şeful guvernului de la Budapesta.

Viktor Orban a subliniat că NATO ca instituţie spune exact ceea ce spune şi Ungaria, că nu există participare şi că „trebuie să facem totul pentru pace”. Totodată, „NATO mai spune şi că statele membre ar trebui să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a-i sprijini pe ucraineni”, a adăugat Viktor Orban, menţionând că, prin urmare, este necesar să se clarifice că ceea ce se întâmplă în prezent, şi anume că, de exemplu, „politica externă a Statelor Unite ale Americii sprijină şi finanţează ucrainenii, nu este politica NATO, ci politica SUA; acest lucru reprezintă o mare diferenţă”.

La jumătatea lunii iulie, Viktor Orban a avertizat că aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.