Care sunt țările europene cele mai afectate de invazia Rusiei în Ucraina

Impactul invaziei Rusiei în Ucraina asupra economiei țărilor din Europa a fost dezvăluit într-un studiu publicat de Banca Națională a Elveției. Urmările economice ale războiului din Ucraina sunt devastatoare și se întind pe mai mulți ani de acum înainte, se mai precizează în document, informează Realitatea.net.

Războiul din Ucraina a redus ritmul de creştere economică şi a impulsionat semnificativ inflaţia în Europa, susţine Banca Naţională a Elveţiei într-un studiu publicat vineri. Efectele negative nu se termină, ci continuă și sunt în creștere, pe mai mulți ani, avertizează SNB, potrivit Reuters.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, în luna februarie 2022, Europa s-a confruntat cu o explozie a preţurilor la energie, turbulenţe pe pieţele financiare şi o contracţie bruscă a economiilor Rusiei şi Ucrainei, se mai arată în studiul Băncii Naţionale a Elveţiei, relatează agerpres.ro.

Într-un an sau doi, este posibil ca acest efect să fie de aproximativ două ori mai mare”, au avertizat cercetătorii, potrivit studiului Băncii Naționale a Elveției.

Studiul SNB poate fi consultat AICI

După ce au examinat impactul războiului asupra economiilor Germaniei, Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Elveţiei, autorii studiului au ajuns la concluzia că, dacă Rusia nu ar fi atacat Ucraina, activitatea economică ar fi fost mai mare cu 0,1% până la 0,7% în trimestrul patru 2022.  De asemenea, inflaţia în fiecare din ţările menţionate ar fi fost cu 0,2% până la 0,4% mai mică, potrivit aceluiași scenariu din care lipsește agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Germania este cea mai afectată ţară, în condiţiile în care PIB-ul său ar fi fost cu 0,7% mai mare şi inflaţia ar fi fost cu 0,4% mai mică în trimestrul patru 2022, dacă Rusia nu ar fi atacat Ucraina.

Marea Britanie a fost şi ea afectată, producţia economică fiind redusă cu 0,7% şi inflaţia a fost majorată cu 0,2%.

Franţa ar fi avut o inflaţie cu 0,3% mai mică şi un PIB cu 0,1% mai mare fără conflictul din Ucraina.

Inflaţia din Italia ar fi fost cu 0,2% mai mică şi PIB-ul cu 0,3% mai mare.

În cazul Elveţiei, PIB-ul ar fi fost cu 0,3% mai mare şi inflaţia cu 0,4% mai mică, fără războiul din Ucraina, susţin autorii studiului.

Din cauză că războiul din Ucraina este mai aproape de Europa decât precedentele războaie, ţările europene au fost şi ele afectate mai puternic de refugiaţi şi cheltuielile militare decât în trecut.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.