Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, pledează pentru protecția consumatorilor, în cazul contractelor încheiate de la distanță!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

În cadrul unei intervenții în plenul PE de la Strasbourg, Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D,  a pledat pentru protecția consumatorilor, în cazul contractelor încheiate de la distanță.

“Modificarea Directivei 2011 în ceea ce privește contractele de servicii financiare încheiate la distanță era o necesitate. Cu cât înaintăm pe drumul digitalizării, cu atât avem nevoie și de adaptare. Și mă bucur că, prin creșterea gradului de protecție a libertății cetățenilor de a alege, și în domeniul acestora, crește încrederea cetățenilor de a lucra cu contracte încheiate la distanță”, a punctat eurodeputatul Grapini.

Potrivit Mariei Grapini este, până la urmă,  un drept al consumatorului de a solicita o intervenție umană pentru că se știe foarte bine că există încă un nivel diferit în statele membre ale Uniunii Europene în privința abilităților pe digitalizare. Situația este benefică, mai spune eurodeputatul umanist, în special în cazul persoanelor de vârsta a treia.

Un alt avantaj, a completat Maria Grapini, este legat de faptul c în Directiv sunt prevăzute norme privind informațiile precontractuale.

“Avem, totodată, reglementat și dreptul de retragere. Nu în ultimul rând, cred că este important ca statele membre ale Uniunii Europene să adauge în legislația națională și sancțiuni clare, în cazul nerespectărilor prevederilor respectivei Directive”, a conchis eurodeputatul Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.