Drulă, revoltat: PSD şi PNL au în plan continuarea dezmăţului în 2024 cu preţul falimentului României!

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că, după ce au „devalizat” bugetul României timp de doi ani, PSD şi PNL au în plan „continuarea dezmăţului în 2024 cu preţul falimentului României”.

„PSD şi PNL au devalizat bugetul României timp de doi ani. Astăzi, vedem consecinţele: ‘Nu sunt bani pentru legea pensiilor’, spune Boloş. Planurile lor sunt clare: continuarea dezmăţului în 2024 cu preţul falimentului României. Costul să fie plătit de români în 2025. Un proiect cinic, care ar însemna un deceniu pierdut, în suferinţă şi în sărăcie”, a scris Drulă, joi, pe Facebook.

Liderul USR afirmă că social-democraţii şi liberalii trebuie „opriţi cu orice preţ”.

„Trebuie să îi oprim cu orice preţ! România poate fi guvernată reformist, responsabil, curajos. Profesionist”, a adăugat Cătălin Drulă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.