Primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, suspect într-un dosar instrumentat de DNA: Astăzi a început campania electorală. Deloc surprinzătoare ziua aleasă pentru a resuscita acest subiect!
Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, a anunţat, marţi, că are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar privind un apartament de serviciu în care a locuit o angajată a primăriei.
„Am să stric un subiect bun pentru presa de partid şi am să anunţ eu că în speţa cu apartamentul de serviciu în care a locuit, pentru o perioadă, o angajată a primăriei, am fost informat că am statut de suspect, alături de alţi funcţionari din primărie. Aştept să se încheie rapid această poveste şi am încredere că şi procurorii îşi doresc acelaşi lucru. Ca notă de subsol, vă anunţ că astăzi a început, în mod oficial, campania electorală. Deloc surprinzătoare ziua aleasă pentru a resuscita acest subiect”, a scris primarul Lucian Stanciu-Viziteu, pe Facebook.
DNA a deschis un dosar în care se fac cercetări privind modul în care o angajată a Primăriei Bacău a ocupat un apartament de serviciu pe care municipalitatea îl deţine în centrul oraşului.
Lucian Stanciu-Viziteu a câştigat fotoliul de primar al Bacăului la alegerile din 2020, candidând din partea Alianţei PNL-USR-PLUS.