Canicula face ravagii în Brazilia. Brazilienii se confruntă cu temperaturi-record de peste 62 de grade Celsius!
Brazilia se confruntă cu un val de căldură de la începutul anului, duminică fiind înregistrată o temperatură record de 62,3 grade Celsius în Rio de Janeiro.
”Evitaţi orice expunere prelungită la soare. Hidrataţi-vă!”, a avertizat pe X sistemul municipal al Rio, anunţând o temperatură resimţită de 62,3°C, duminică, la ora locală 9.55 (14.55, ora României) la Guaratiba, un cartier din vest, după ce cu o zi mai înainte s-au înregistrat 60,1°C, un record de când a început acest tip de măsurători, în 2014.
Zona de vest a Rio este alcătuită din cartiere sărace, periferice şi prost deservite, în care trăieşte peste 40% din populaţia acestui oraş cu peste şase milioane de locuitori.
La o temperatură reală, duminică, de 42°C, temperatura resimţită a crescut la cel mai înalt nivel resinţit – de 57,7°C – inclusiv în cartierul rezidenţial al Grădinii Botanice din Rio, privilegiat din cauza vegetaţiei abundente.
”Încercăm să ne protejăm, să mergem într-un loc mai deschis, cu mare, dar trebuie să se facă ceva”, declara AFP o locuitoare din Rio, Raquel Correia, în vârstă de 49 de ani, într-un parc, în centru.
”Mi-e foarte frică că acest lucru se poate înrăutăţi, pentru că populaţia creşte mult, iar despădurirea este foarte importantă, din cauza creşterii numărului de locuinţe”, a declarat ea.
Plajele emblematice de la Rio Ipanema şi Copacabana erau extrem de aglomerate duminică. Mute persoane s-au refugiat şi în Parcul Tijuca, un plămân verde în centrul oraşului.