Ucraina sau Islanda. Cine va fi ultimul adversar al României din grupa de Euro 2024!

Ucraina a trecut dramatic de Bosnia, scor 2-1, iar Islanda s-a distrat cu Israelul, scor 4-1. Dintre cele două formații victorioase va fi stabilită ultima adversară a României din grupa de la Euro 2024.

România face parte din grupa E la Campionatul European din 2024, alături de Belgia și Slovacia. Ultima adversară va fi stabilită din duelul Ucraina – Islanda.

Finala barajului Ucraina – Islanda este programată pe 26 martie.

Cele două meciuri din care urmează să se aleagă ultima adversară a României, în grupa E a turneului final Euro 2024, s-au disputat la Budapesta şi Zenica. În capitala Ungariei, Israel a fost gazda Islandei şi a reşit să deschidă scorul, în minutul 31, dintr-un penalti transformat de Eran Zahavi. Albert Gudmundsson a egalat în minutul 39, iar Arnor Ingvi Traustason a adus insularii în avantaj, cu un voleu în minutul 42 şi Islanda a intrat cu avantaj minim la pauză. Israelienii au rămas în zece din minutul 73, după eliminarea lui Revivo, cu roşu direct, apoi vedeta lor, Zahavi a ratat un penalti (min. 80), pentru ca Gudmundsson să stabilească rezultatul final, 4-1, cu două goluri înscrise în minutele 83 şi 87.

În Bosnia, înfruntarea dintre Bosnia şi Ucraina a fost una fără mari ocazii şi fără ca meciul să aibă intensitatea necesară, pânăe pe final. Golul gazdelor a picat în repriza secundă, când Matvienko a deviat un balon în propria poartă, la un şut al lui Dedic, în minutul 56, dar oaspeţii au revenit incredibil, prin nou intratul Yaremchuk , în minutul 85, la o greşeală a lui Kolasinac, pentru ca Dovbyk să înscrie golul victoriei în minutul 88..

Finala dintre Ucraina şi Islanda se va disputa pe teren neutru, cu Ucraina gazdă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.