Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprişan, reţinute
Cele două experte contabile din dosarul lui Marian Oprişan au fost reţinute de procurorii DNA, fiind acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţii din dosar.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 10 ianuarie 2015, a inculpatelor: Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena-Valentina Muşuroiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual şi respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii arată că Ileana Cernea a fost desemnată de instanţa de judecată, în data de 10.07.2014, pentru a efectua expertiza financiar-contabilă în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan. Dosarul a fost strămutat de mai multe ori, în prezent fiind în curs de judecare, în primă instanţă, la Judecătoria Cluj Napoca.
Totodată, unul dintre inculpaţii trimişi în judecată în acest dosar a cerut numirea, în calitate de expert recomandat pentru a participa la efectuarea expertizei financiar contabile, a Elenei Muşuroiu, care a şi dobândit această calitate.
Conform atribuţiilor stabilite de instanţa de judecată, Ileana Cernea trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, stabilite de magistratul care a dispus administrarea acestei probe. La rândul lor, experţii parte (recomandaţi de inculpaţii din dosar) urmau să-şi exprime şi ei opiniile cu privire la obiective.
„Încălcând sarcinile ce-i reveneau cu privire la întocmirea raportului de expertiză financiar-contabilă, respectiv acelea de a fi independent faţă de orice intruziune, corect şi imparţial, Cernea (Pintea) Ileana Roxana (experta desemnată de instanţă) a stabilit împreună cu Muşuroiu Elena Valentina (experta parte recomandată de unul din inculpaţi) modul în care vor aborda expertiza, aşa încât să servească intereselor inculpaţilor judecaţi şi, de asemenea, strategia de urmat pentru atingerea scopului”, spun procurorii.
Mai mult decât atât, arată în continuare anchetatorii, cele două au convenit ca expertiza să fie realizată de către Elena Muşuroiu, fără ca expertul judiciar numit de instanţă să analizeze documentele puse la dispoziţie şi să tragă propriile concluzii care se impun, în mod obiectiv. Astfel, Ileana Cernea a acceptat ca Elena Muşuroiu să fie cea care să elaboreze expertiza pentru ea, fără a avea nicio contribuţie, rezumându-se doar la a-şi însuşi expunerea, argumentaţia şi concluziile redactate în numele său de expertul parte, prin semnarea documentului.
Cele două inculpate urmează să fie prezentate sâmbătă în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de expertul Liviu Macovei, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
Acesta din urmă, în calitate de expert parte al unui alt inculpat din dosar, a acceptat să semneze raportul de expertiză contabilă, conştientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanţă – Ileana Cernea – şi că, în acest mod, se încalcă prevederile legale şi totodată se aduce atingere dreptului părţilor vătămate din dosar la desfăşurarea procesului în mod echitabil.
La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan (PSD) a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.
Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) unor firme neeligibile. Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la „Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila „Rucăr” şi „Hanul dintre Vii”, situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.
Dosarul a fost strămutat de mai multe ori la diferite instanţe, iar din 7 iulie 2010, se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.